Handbal

Minaur Baia Mare, victorie categorică cu Alingsas! Pas mare spre finala EHF European Cup

Minaur Baia Mare - Alingsas // foto: Facebook @ CS Minaur Baia Mare

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 24 April 2022

Minaur Baia Mare a câștigat manșa tur a semifinalelor EHF European Cup, scor 34-28 cu formația suedeză Alingsas.

Băimărenii au făcut un pas important spre finala competiției continentale. Sâmbătă seara, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare, Minaur a învins-o la 6 goluri pe Alingsas, echipă care a încheiat sezonul regulat din campionatul Suediei pe locul 6.

În ciuda unui început slab, în care s-au văzut conduși cu 5-7 după 10 minute, „elevii” lui Alexandru Sabou au revenit în joc cu 7 puncte consecutive, iar de atunci au rămas la șefia partidei.

Minaur Baia Mare a câștigat manșa tur din semifinalele EHF European Cup

Cu 7 goluri în față la pauză, 19-12, băimărenii au închis jocul în partea a doua și au încheiat partida cu un avantaj de 6 goluri, 34-28. Cei mai buni marcatori ai lui Minaur au fost Stevan Vujovic și Iuliu Csepreghi, ambii cu câte 9 goluri. Portarul Barna Buzogany a fost la înălțime, cu 14 intervenții salvatoare.

În cealaltă semifinală, Drammen HK a trecut pe Naerbo, scor 30-27. Meciurile retur dintre Minaur și Alingsas se va juca pe 30 aprilie, în Suedia.

Alexandru Sabou, antrenor Minaur Baia Mare: „Vom trata meciul din deplasare la fel”

După meci, antrenorul lui Minaur, Alexandru Sabou, nu s-a declarat pe deplin mulțumit.

„Se putea și mai bine, dar pe final putea fi și altceva. Una peste alta sunt mulțumit, am văzut valoarea lor și valoarea noastră. Mergem încrezători acolo, chiar avem încredere, așa cum mergem la fiecare meci și sperăm să venim cu o calificare.

Chiar dacă am fi câștigat la 12 goluri, la 15 sau la un singur gol, noi la fel vom trata meciul din deplasare. Începem de la 0-0 și luptăm pentru fiecare minge pentru a aduce finala în Baia Mare”, a declarat antrenorul în vârstă de 40 de ani, potrivit site-ului oficial al clubului.

Citește mai multe știri din sporturi: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.