Liga 1

Liviu Ciobotariu, după eșecul la limită în fața campioanei CFR: „Aceeaşi poveste” + Ce jucător este vinovat pentru golul lui Boateng

+25 Foto
Liviu Ciobotariu, după eșecul la limită în fața campioanei CFR: „Aceeaşi poveste” // foto: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 24 aprilie 2022

FC Voluntari a cedat pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj, scor 0-1, după ce a ținut piept campioanei preț de 83 de minute.

Liviu Ciobotariu, tehnicianul gazdelor, s-a declarat dezamăgit la finalul jocului, mai ales că echipa sa a pierdut în urma unei faze fixe, fiind convins că Fulop ar fi putut să îl oprească pe Boateng din drumul spre gol. 

Liviu Ciobotariu, după înfrângerea contra liderului CFR: „Nu pregătim niciodată meciuri la egal”

„Ne-am luptat de la egal la egal cu campioana României, am făcut un joc bun defensiv, cu excepţia primelor cinci minute. Apoi, uşor, uşor am echilibrat, am încercat sa ne creăm ceva contraatacuri, acolo am fi vrut să îi surprindem. 

Aceeaşi poveste, primim gol din fază fixă. Am avut jucător de atac la Boateng, Lori (n.r. Fulop), care l-a scăpat din marcaj. Trebuie să fim mult mai atenţi la fazele fixe, jocul se îndrepta către un 0-0.

Nu pregătim niciodată meciuri la egal. Am întâlnit o echipă cu multă calitate, în special în zona mediană şi în flancuri. Eu zic că ne-am descurcat bine, dar rezultatul este cel care este. E a doua oară când jucăm cu CFR (n.r. în play-off) şi am primit două goluri din faze fixe”, a declarat la finalul jocului Ciobotariu, pentru Orange Sport.

Am întâlnit o echipă hotărâtă, care ne-a presat și a marcat. Știam că fazele fixe sunt punctul lor forte, am lucrat la asta, dar până la urmă au reușit să înscrie. 

Ne-am luptat cu ei, au avut ocazii, au ratat penalty, dar este păcat că am pierdut în minutul 83. Un penalty ratat îți dă mai multă încrdere, am fi putut fructifica micile ocazii pe care le-am avut, dar nu am știut să ne folosim de ele.

Cu CFR mereu jucăm bine, dar punctele sunt întotdeauna ale lor. Nu reușim să scoatem și noi măcar un punct cu campioana. 

Urmează meciul cu Craiova, o echipă foarte bună, mai ales când joacă la ei acasă. Trebuie să uităm acest meci și să luptăm cu fiecare echipă. 
- Igor Armaș, fundaș FC Voluntari

GALERIE FOTO FC Voluntari - CFR 0-1

Clasament după FC Voluntari - CFR 0-1

Citește mai multe știri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.