Fotbal   •   Liga 1   •   Voluntari - CFR Cluj 0-1

FC Voluntari contestă faza golului marcat de CFR Cluj » Ce acuză Ciobotariu și Armaș

+25 Foto
FOTO: Captură TV @Digi Sport 1

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 25 aprilie 2022

CFR Cluj s-a impus în deplasarea de la Voluntari, scor 1-0, în runda cu numărul 6 a play-off-ului Ligii 1. Ilfovenii acuză că la faza premergătoare golului marcat de Boateng, „centralul” Adrian Cojocaru a dictat greșit o lovitură de la colțul terenului.

CFR Cluj a tremurat serios pentru victoria de la Voluntari. Unica reușită a venit în minutul 83, o lovitură de cap a lui Nana Boateng, după un corner executat de Ciprian Deac. 

FC Voluntari contestă faza premergătoare golului

În minutul 82, înainte de gol, Birligea a reluat cu capul de lângă Helder Tavares. Mingea s-a dus pe lângă poartă, însă Adrian Cojocaru a dictat lovitură de la colțul terenului.


FOTO: Captură TV @Digi Sport 1

Ilfovenii au protestat vehement, considerând că execuția atacantului „feroviar” nu a fost atinsă sau deviată de niciun fotbalist. Nicio reluare a fazei nu a fost prezentată, iar pe transmisiunea live este imposibil de remarcat dacă elevii lui Liviu Ciobotariu au dreptate.

Liviu Ciobotariu și Igor Armaș, despre faza incriminată în Voluntari - CFR Cluj

„Cred că a fost fault la Tavares în prima fază, după care mingea a ieșit în aut din jucătorul de la CFR. E deranjant, dar ce putem să facem. Mergem mai departe, ne pregătim pentru următorul joc”, a spus Liviu Ciobotariu, la Orange Sport. 


Eu am văzut că jucătorul de la CFR a dat la poartă și era aut de poartă. Mi s-a părut straniu că arbitrul a zis să se dea corner. Au avut multe ocazii, dar este frustrant când primești gol în minutul 83

- Igor Armaș, căpitanul lui FC Voluntari

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.