International   •   Liga Campionilor   •   City - Real

Guardiola are probleme mari înaintea turului cu Real Madrid: „Un adevărat sudoku” + ce surpriză pregătește

FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 25 aprilie 2022

Pep Guardiola (51 de ani) va trebui să improvizeze în defensivă la turul semifinalei Ligii Campionilor dintre Manchester City și Real Madrid. 

  • Manchester City - Real Madrid este programat marți, de la ora 22:00, liveTEXT pe GSP.ro.

Lupta pe două fronturi, Premier League și Liga Campionilor, se resimte la nivelul lotului lui Manchester City. Pep Guardiola are multe absențe în defensivă și va fi nevoit să găsească rapid soluții.

Guardiola, probleme de lot înainte de Manchester City - Real Madrid


Managerul campioanei Angliei a rămas fără soluții chiar în postul unde părea cel mai acoperit, cel de fundaș dreapta. Francezul Benjamin Mendy are probleme cu legea și a ratat tot sezonul, Joao Cancelo este suspendat, iar Kyle Walker este incert din cauza unei accidentări la gleznă. Nici John Stones, fundașul central reprofilat în bandă în anumite momente, nu este 100% pregătit.

Cotidianul spaniol As a remarcat situația „cetățenilor” și a notat: „Defensiva lui Guardiola este ca un sudoko”.

Ce pregătește Guardiola

Surpriza lui Pep Guardiola ar putea fi Oleksandr Zinchenko. Ucraineanul, fundaș stânga de meserie, a fost lăudat pentru prestația din victoria cu Watford, din week-end, scor 5-1.


Vom vedea ce va fi. Până la urmă, Oleks este un jucător pe care ne putem baza oricând. Nu pot uita că în acești trei ani în care ne-a fost alături a jucat de multe ori în poziții care nu îi erau cunoscute. Trebuie să ai o putere impresionantă pentru asta. El demonstrează zilnic!



- Pep Guardiola, antrenor Manchester City

VIDEO Cele mai importante informații înainte de Manchester City - Real Madrid

Citește și alte știri din fotbalul european: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.