Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Porumboiu, pont pentru Becali » Cum poate ajunge FCSB pe Ghencea: „Să vedem dacă mai refuză CSA”

Adrian Porumboiu (71 de ani), fost mare arbitru internațional, a vorbit în această dimineața la GSP Live și despre dorința FCSB de a evolua pe noul stadion din Ghencea în ultima etapă a play-off-ului, un posibil meci cu titlul pe masă cu CFR Cluj.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 26 aprilie 2022

Adrian Porumboiu (71 de ani), fost mare arbitru internațional, a vorbit în această dimineață la GSP Live și despre demersul celor de la FCSB de a evolua pe Ghencea în ultima etapă a play-off-ului, când ar putea fi un meci cu titlul pe masă cu CFR Cluj.

Porumboiu îi oferă un pont lui Gigi Becali: să vireze chiria în contul MApN înainte de a primi un răspuns oficial.

VIDEO. Adrian Porumboiu: „FCSB are voie să joace pe Ghencea!”


„Dacă un club plătește să joace pe stadionul Steaua, nu pot să cred că nu i se dă voie. Lasă-l, dacă plătește! Pune chirie, dă 30.000-40.000 de euro și joci. Dacă eram în locul lui Becali, le viram banii în cont înainte, să văd cine și dacă mai refuză. 

Are voie să joace FCSB acolo! Pentru că e un stadion construit din bani publici. Nu ar fi frumos să se joace finala campionatului pe Ghencea? Stadion nou, făcut din bani publici, al doilea cel mai mare din țară după Arena Națională...”, a declarat Porumboiu la GSP Live.

Arena Națională, stadionul pe care FCSB evoluează de regulă pe teren propriu, e blocată de Saga Festival în perioada 16 mai - 11 iunie, când va avea loc partida cu CFR Cluj din etapa #10 a play-off-ului.

Apoi, dacă tot sunt atât de mulți bani publici în Liga 1, de ce nu e lăsată și CSA Steaua să joace barajul în Liga 2? Atunci, de ce tu, FRF, i-ai mai dat dreptul CSA în play-off, dacă nu poate promova? Dacă nu o lași, puneai altă echipă în play-off, cea de pe locul 7

Adrian Porumboiu


GSP a dezvăluit că CSA Steaua și-a pregătit deja strategia anti-Becali

FCSB va face o solicitare oficială în zilele următoare pentru a juca pe Ghencea meciul cu CFR Cluj din ultima etapă a play-off-ului, însă CSA are deja o strategie prin care va respinge cererea clubului lui Becali: va invoca faptul că au existat litigii câștigate și încă mai există și altele care se judecă între Cubul Sportiv al Armatei și FCSB, ce au prejudiciat imaginea Stelei - detalii, pe larg, AICI!

7 aniau trecut de când FCSB a disputat ultimul meci pe Ghencea, mai precis pe 22 martie 2015, pe fosta arenă, într-un meci cu Viitorul, scor 4-1, într-un sezon în care clubul lui Becali a câștigat pentru ultima oară titlul

Chiria costă 26.200 de euro!

Un meci pe Ghencea e, din punctul de vedere al costurilor, cam la nivelul celor disputate pe Arena Națională.

GSP a solicitat oficial CSA Steaua un răspuns cu privire la suma încasată la amicalul cu Grecia. FRF a achitat pentru chirie și pentru sistemul de operare a arenei 129.874,50 lei. Ceea ce înseamnă 26.200 de euro, la care se adaugă toate celelalte cheltuieli: cu firma de pază, stewarzi, catering, curățenie, iluminat etc.

Pe Arena Națională, taxa pentru chirie și pentru sistemul de operare e între 22.000 și 24.000 de euro, iar utilitățile se plătesc separat.

Și Mititelu s-a oferit să plătească în avans chiria, dar a fost refuzat

Sfatul oferit de Adrian Porumboiu celor de la FCSB are un precedent similar în fotbalul românesc. În 2020, după ce FCU Craiova a promovat în Liga 2, Adrian Mititelu s-a oferit să plătească în avans chiria pentru noul „Ion Oblemenco”. Primăria a refuzat inițiativa patronului oltenilor.

„Domnul Mititelu a vrut să plătească în avans, pentru cele 15 etape de acasă, însă cei de la Primărie nu au acceptat acest lucru. Era vorba de o sumă de vreo 120.000 de euro”, a spus Trică, antrenorul de la acea vreme al alb-albaștrilor. În cele din urmă, FCU Craiova a obținut accesul de a evolua pe „Ion Oblemenco” începând cu anul 2021 - detalii, pe larg, AICI.

Mai multe știri de actualitate din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.