Rapidul își continuă seria excelentă. Între timp, CFR a suferit la Voluntari, dar nu s-a predat (a ajuns să fie salvată de Nana Boateng, pe final, și, gata!, tradiționala victorie la limită)
S-a jucat fotbal și de Înviere, ba chiar și în seara zilei de Paște. Am avut ce vedea, dar deși lupta la titlu s-a încins, cel mai frumos fotbal, continui să o scriu fără regrete, îl joacă Rapidul în play-out.
Liniște, vorbește Mutu!
Iar ce se întâmplă la Rapid are o explicație. A circulat cândva, în vremurile binecuvântate de dinainte de reziliență și asumare, un cuvânt. I se spunea emulație. Rapidul trăiește o stare de grație, care neîndoielnic are legătură și cu Mutu (în care, să recunoaștem, puțini am crezut).
Șapte victorii din șapte. Cu adversare categoric modeste (Sepsi pare cea mai zdravănă dintre ele). Agentul 700, deci. Mutu. Adi Mutu. Uite că abia acum ne dăm seama că are nume de giuleștean. Liniște, deci, vorbește Mutu!
Cum ar putea arăta fotbalul nostru, dacă...
Rapidul, iată, nu oprește în nicio stație din play-out, dar are și destul noroc. Dar, știți cum e, echipele bune mai au și noroc. Totodată, ce se întâmplă în Giulești ține efectiv de această sumă de superputeri (la nivel românesc și ele): publicul, stadionul, atmosfera, foamea de rezultate.
Rapidul este o schiță, o ciornă a felului în care ar putea arăta (din nou) fotbalul nostru, dacă am avea stadioane și public și echipe care măcar să se străduiască. Și, desigur, și presa ar fi alta, mai bună. Pentru că acela care își amintește presa de acum douăzeci-douăzeci și cinci de ani știe că și ea a mers la braț cu fotbalul nostru, înspre subsolul trebuințelor.
Următorul Adrian Ilie?
Mutu, îmbrăcat smart casual și mai puțin încrâncenat, pare viitorul în antrenoratul românesc. Pare. Deocamdată. În fotbal, la fel ca în viață, totul este deocamdată. Și să nu-l uităm nici pe Rareș Ilie (gol superb!), despre care deja se vorbește ca despre următorul Adi Ilie și culmea e că nu pare chiar o aberație!
Tânărul Ilie e bun și, cu siguranță, ar merita să joace în națională. Și, dacă tot se zvonește că va ajunge în Serie A, chiar și acolo ar putea rezista. Man nu era mai bun la vârsta lui (și nici Mihăilă).
Pe de altă parte, în arbitraj, Kovacs a ajuns să fie delegat la un City-Real, într-o semifinală de Champions League. Dincolo de ce părere are Dan Petrescu despre asta, rămâne o realizare pentru arbitrajul din România, care, altfel, nu e deloc în cea mai bună epocă din istoria sa.
Și dacă tot am ajuns la Petrescu, CFR rămâne echipa cea mai solidă, cea mai bine închegată, o formație cu față de campioană și, cel mai probabil, tot ea va triumfa (are și o bancă de rezerve mult peste concurență). A câștigat greu la Voluntari, greu, deși meritat (gol târziu al lui Boateng).
Prudența și constanța
Însă ceva s-a și pierdut la Cluj. Prudența excesivă a lui Petrescu pare că i-a cam sabotat CFR-ului încrederea, gonflarea permanentă, în imaginar, a valorii adversarilor n-a fost o strategie fericită.
CFR nu a mai jucat cu acea mândrie care marilor echipe le face foarte bine. A jucat timorat. Prudența a decurs în frică, iar frica păzește pepenii și, iată, câștigă și meciuri cu 1-0. CFR Cluj tot trage și trage, și trage între aceste gări: prudență și constanță.
La Voluntari, CFR ar fi putut să câștige mai clar (deși a făcut o repriză secundă slabă), dar Deac (tot mai obosit, mai inexact, deși tot el a dirijat jocul "feroviarilor") a ratat o lovitură de la 11 metri (ușor dată și executată de două ori) și apoi timpul a trecut fără să aducă nimic cu adevărat important în afară de golul victoriei. Iar penalty-ul a fost ratat la începutul partidei.
Cine e cel mai bun antrenor din România?
Și, să fim serioși, dacă nu îi dai decât un gol Voluntariului (altfel bine dispus pe teren de Ciobi, față de care am mai lăsat în acest colț de pagină un cuvânt de admirație) în restul de optzeci și de minute e greu să crezi că vei face totuși ceva în Europa, chiar dacă vei lua titlul.
Și, până la urmă, dincolo de mentalitatea de cetate asediată întreținută de Petrescu și chiar dincolo de titlu, asta rămâne, dacă e să rămână ceva: Europa. Dan Petrescu are nevoie de un concediu de odihnă, fiindcă e limpede că l-au lăsat nervii, așa cum pe alții îi lasă genunchii sau ficatul. Totodată: încă e cel mai bun antrenor din România. Încă. Până când însă?
{{text}}