Ionuț Rada (39 de ani), fost campion în 2012 cu CFR Cluj, și Narcis Răducan (47) au vorbit pentru GSP.ro despre lupta la titlu. Din ecuațe nu a ieșită nici CS Universitatea Craiova, dar cei doi foști fotbaliști consideră că echipa lui Reghecampf nu are forța să se bată cu cele două echipe și să le „fure” trofeul.
- Ionuț, titlul se joacă între CFR și FCSB sau și Craiova e în bătalie?
- E greu de spus în momentul de față. Mă uitam la cele trei echipe și e clar că FCSB și Craiova joacă cel mai bine în momentul ăsta. Dar CFR Cluj depinde numai și numai de ea, având chiar și posibilitatea unui egal în ultimul meci. De la Craiova nu prea știi la ce să te aștepți pentru că are o serie bună de rezultate, marchează, au jucătorii foarte buni în atac, sunt într-o formă foarte bună, dar o văd inconstantă.
- Craiova are o serie foarte bună în ultima lună.
- Așa este. Craiova are puterea să intre în această luptă, dar părerea mea e că CFR Cluj are în continuare prima șansă să câștige campionatul. Victoria de la Voluntari a fost una foarte greu și erau obligați să câștige după două meciuri pierdute.
- Care crezi să sunt problemele la CFR?
- Păi, inclusiv acum cu Voluntari jocul n-a fost unul bun dacă facem comparația cu FCSB și Craiova. În plus, la CFR Cluj contează foarte mult și discuțiile interne. La restul echipelor nu există, dar la CFR sunt și probleme financiare, dar și foști jucători care tensionează atmosfera de la echipă.
- Pe jucători cum îi vezi?
- Obosiți! Obosiți și de la tensiunea care s-a acumulat. Oricum, nici nu se exprimă așa cum o știam noi pe CFR. Adică cu siguranța că poate să ducă un meci ușor. Nu mai este echipa din anii trecuți, dar jucătorii știu să reacționeze în momente dificile și să ducă lupta asta până la capăt.
Interviu. Narcis Răducan: „În principiu, CFR este ușor favorită”
- Narcis, suntem pe final de campionat. Cum ți se pare?
- Este unul dintre cele mai interesante finaluri de sezon din ultimii ani. În principiu, CFR este ușor favorită, dar la ei cheia este de a gestiona mentalul jucătorilor.
- Crezi că victoria cu Voluntari schimbă atmosfera de la echipă?
- Cu siguranță. Pentru că au intrat într-un blocaj și asta îi poate costa titlul. A venit ca o gură de oxigen victoria de la Volutnari, dar celelalte combatante sunt la turație maximă și transformă lupta într-una foarte interesantă.
- O luptă CFR vs FCSB sau e și Craiova în joc?
- FCSB nu are ce să piadă și are o dorință foarte mare să câștige titlul după foarte mulți ani. După opinia mea, Craiova joacă cel mai frumos, dar sunt destul de multe puncte de recuperat pentru a câștiga titlul.
- Cum vezi deznodământul acestui sezon?
- Campionatul se va juca până în ultima etapă și chiar e foarte greu să spun acum cine va câștiga titlul în actualul sezon. Mai sunt patru etape de foc, iar bătălia e acerbă. Fiecare își dorește titlul!
{{text}}