Novak Djokovic (34 de ani, #1 ATP) va putea juca la Wimbledon (27 iunie - 10 iulie), în ciuda faptului că nu s-a vaccinat împotriva Covid-19.
Organizatorii turneului de Grand Slam au anunțat oficial că nu va fi nevoie de vaccin pentru a putea participa, decizie luată în conformitate cu legile din Marea Britanie, care permit intrarea pe teritoriu britanic fără vaccin împotriva Covid-19.
Djokovic poate participa la Wimbledon
Djokovic, campionul de anul trecut de la All England Club, va lupta să își apere trofeul, în ciuda faptului că a rămas nevaccinat. Va fi al doilea Grand Slam al anului pentru sârb, după ce și organizatorii de la Roland Garros au scos obligativitatea vaccinării. În ianuarie, „Nole” nu a putut juca la Australian Open, tocmai din acest motiv.
„După cum știți, regulile impuse de guvern pentru intrarea pe teritoriul Marii Britanii nu prevăd vaccinarea obligatorie anti-Covid. Astfel, deși noi încurajăm acest lucru, participarea la Wimbledon nu va fi condiționată de vaccin.
Ne dorim ca turneul de anul acesta să se desfășoare în condiții normale. Așadar, nu vom implementa restricțiile de anii trecuți. Acest lucru înseamnă că jucătorii vor putea reveni la obiceiurile premergătoare pandemiei. De asemenea, tribunele vor fi la capacitate maximă, pe perioada întregului turneu. Suntem încântați să primim familia tenisului la ediția din acest an a turneului de la Wimbledon”, a transmis Sally Bolton, directorul executiv de la All England Club, citat de The Sun.
Va fi primul Wimbledon desfășurat în condiții normale, după izbucnirea pandemiei de Covid. În 2021, tribunele nu au fost deschise la capacitate maximă, până la meciurile din semifinale, iar în 2020, turneul de la Wimbleon a fost anulat.
{{text}}