Irina Begu (31 de ani, 62 WTA) a câștigat cu Ekaterine Gorgodze (30 de ani, 118 WTA), scor 6-2, 6-4 în primul tur al calificărilor pentru turneul de la Madrid.
- Competiția de la Madrid se joacă pe zgură și are premii în valoare totală de 6.575.560 de dolari
- Meciurile vor fi în direct pe DigiSport 2, iar partidele româncelor vor fi live pe GSP.ro.
În finala calificărilor pentru tabloul principal, sportiva din România se va duela cu Kamila Rakhimova (20 de ani, 96 WTA), miercuri, 27 aprilie.
Irina Begu, victorie cu Ekaterine Gorgodze
Begu a început perfect meciul cu sportiva din Georgia, reușind două break-uri în primele 3 game-uri. Ulterior, Irina a cedat pe propriul serviciu, dar a continuat să fie la conducerea setului, pe care l-a încheiat în 47 de minute, cu scorul de 6-2.
În setul secund, meciul a fost mult mai echilibrat, cele două jucătoare reușind să își câștige propriul serviciu. Begu a reușit singurul break al setului, la scorul de 2-2, apoi a continuat să conducă pe tabela, câștigând cu 6-4. După această victorie, sportiva din România a încasat un cec de 8.054 de euro și a obținut 20 de puncte în ierarhia WTA.
Halep și Cîrstea, pe tabloul principal
Simona Halep (30 de ani, 21 WTA) și Sorana Cîrstea (32 de ani, 27 WTA) sunt pe aceeași parte de tablou și s-ar putea întâlni în semifinale.
În primul tur, Halep va juca împotriva chinezoaicei Shuai Zhang (33 de ani, 39 WTA). Cele două s-au mai întâlnit de patru ori, fiecare având câte două victorii. Dacă trece de Zhang, Simona Halep va avea o misiune dificilă, meci cu Paula Badosa (24 de ani, 2 WTA), dacă și jucătoarea din Spania câștigă în disputa cu Veronika Kudermetova.
În turul 1, Sorana Cîrstea va da peste Nurria Parrizas Dias (31 de ani, 52 WTA), iar în runda următoare ar putea juca împotriva letonei Jelena Ostapenko (24 de ani, 12 WTA).
{{text}}