Jorginho (30 de ani), mijlocașul central de la Chelsea, ar fi intrat pe radarul lui Juventus. „Bătrâna Doamnă” îl vede pe campionul european drept soluția perfectă pentru centrul terenului.
Potrivit Calciomercato, Juventus ar fi făcut deja o ofertă pentru Jorginho, pe care vrea să îl transfere în această vară. Contractul italianului cu Chelsea expiră în 2023, iar jucătorul și-ar dori să se întoarcă în Peninsulă.
Chelsea nu îi poate propune prelungirea actualei înțelegeri, după interdicțiile impuse de Guvernul Britanic, din cauza lui Roman Abramovich, patronul clubului, un apropiat al lui Vladimir Putin.
Juventus îl vrea pe Jorginho
Juventus, care ocupă locul 4 în Serie A și a fost eliminată din Champions League de Villareal, în optimile de finală, vrea cu orice preț să își reclădească lotul. După ce l-a adus pe Vlahovic în iarnă, pentru aproximativ 75 de milioane de euro, „Bătrâna Doamnă” caută să își întărească și linia mediană, prin aducerea lui Jorginho, campion european cu naționala Italiei, în 2021, și câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea, în același an.
Mijlocașul italo-brazilian s-ar putea întoarce astfel în Serie A, după 4 ani petrecuți pe Stamford Bridge. În 2018, Chelsea îl transfera pe Jorginho de la Napoli, în schimbul a 57 de milioane de euro
4 trofeea câștigat Jorginho la Chelsea: Champions League (2021), Europa League (2019), Supercupa Europei (2021), Campionatul Mondial al Cluburilor (2021)
Chelsea, aproape să îl piardă pe Rudiger
Antonio Rudiger (29 de ani), fundașul central al celor de la Chelsea, ar fi ajuns la un acord verbal cu Real Madrid, iar actele ar urma să fie semnate în perioada următoare.
În contextul în care problemele de la Chelsea l-au făcut pe Rudiger să nu își prelungească contractul cu echipa lui Tuchel, jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat pe contul său de Twitter că fundașul a ajuns la o înțelegere cu Real Madrid, formație la care va evolua începând cu sezonul viitor.
Ultimele detalii urmează să fie puse la punct zilele următoare și, conform aceleiași surse, germanul va semna un contract de lungă durată cu trupa lui Ancelotti.
{{text}}