International   •   Liga Campionilor   •   City - Real 4-3

Istvan Kovacs și-a arătat clasa în semifinala City - Real » 5 momente gestionate perfect: „Lecție de arbitraj, așa se conduce un astfel de meci!”

+10 Foto
Istvan Kovacs (37 de ani) a condus fără greșeală turul semifinalei Ligii Campionilor dintre Manchester City și Real Madrid, scor 4-3.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 27 aprilie 2022

Istvan Kovacs (37 de ani) a condus fără greșeală turul semifinalei Ligii Campionilor dintre Manchester City și Real Madrid, scor 4-3.

Istvan Kovacs a fost la înălțimea unui meci extraordinar, cu un ritm năucitor. „Centralul” din Carei, contestat de multe ori pe plan intern, și-a demonstrat clasa în mai multe momente-cheie. 

1. Istvan Kovacs, arbitraj european în City - Real 

Istvan Kovacs a lăsat jocul liber în primele 45 de minute de pe „Etihad”. A dictat doar 5 faulturi, a fost mereu aproape de fază și nu a avut niciodată nevoie de ajutor din camera VAR. Un plus l-a reprezentat și modul în care a comunicat cu fotbaliștii celor două combatante, explicând fiecare decizie luată. 


2. Cearta cu Guardiola, gestionată cu calm

Primul moment delicat al meciului a avut loc în minutul 54, când Pep Guardiola i-a reproșat un aut dictat în mod eronat. Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul galben, apoi a acceptat un dialog și a rezistat tentației de a-l elimina pe antrenorul lui City, în ciuda tonului răstit pe care s-a adresat.

3. Inspirație de Mondial


În minutul 74, Kroos l-a doborât pe Zinchenko la marginea careului de 16 metri, chiar sub ochii lui Kovacs. Acesta a dus fluierul la gură, dar a avut inspirația să lase avantaj. Bernardo Silva a profitat de avantaj și a marcat golul 4 al lui City. Decizia luată a fost apreciată de întreaga lume a fotbalului, inclusiv de producătorii partidei, care i-au oferit un prim-plan meritat.

Avantaj genial lăsat de arbitrul Istvan Kovacs. Zinchenko a fost faultat de Kroos, dar jocul a continuat 

- Phil McNulty, jurnalist BBC

4. Ochi de vultur în careul lui City

Kovacs a judecat corect și faza penalty-ului din minutul 79. În timpul unui duel cu Benzema, Laporte a lovit evident mingea cu mâna în interiorul propriului careu. Brigada românească a comunicat și a decis acordarea unei lovituri de la 11 metri. De remarcat că nici de această dată nu a fost nevoie de intervenția VAR.

5. Final perfect de semifinală

Kovacs și-a definitivat opera în al treilea minut al prelungirilor. Nacho Fernandez a intrat tare, din spate, asupra lui Mahrez, la centrul terenului. Istvan a lăsat, din nou, jocul să meargă, balonul fiind în posesia lui Sterling. La finalizarea acțiunii a revenit și i-a arătat cartonașul galben fundașului de la Real.

Așa trebuie să conduci o semifinală de Liga Campionilor între două dintre cele mai bune echipe din lume. Lecție de arbitraj din partea lui Istvan Kovacs 

- Jeffery Buter, fost antrenor la juniorii Romei

Vezi și alte știri despre Manchester City - Real Madrid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.