Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a vorbit despre prestația lui Istvan Kovacs din semifinala Champions League, Manchester City – Real Madrid 4-3.
Fostul arbitru a lăudat modul în care Kovacs a condus meciul din Anglia și a vorbit și despre atacul pe care Dan Petrescu l-a avut la adresa „centralului”, după CFR Cluj – FCSB 0-1.
Cum a văzut Cristi Balaj prestația lui Kovacs din City – Real Madrid
„Dan Petrescu a revenit asupra acelei declarații. Sunt convins că nu a fost fericit când, legat de eliminarea lui Susic, eu am spus că nu sunt de acord cu cei care afirmă că nu a fost de cartonaș roșu. Aici era inclus și Dan Petrescu. Asta nu înseamnă că îl contrazic. Avem opinii diferite. El a fost un fotbalist extraordinar, poate să-și spună punctul extraordinar, dar eu vorbesc din prisma unui fost arbitru. Mă bucur că a revenit asupra declarației.
La meciul de aseară am avut emoții. Nu ai cum să nu ai emoții atunci când vezi un fost coleg, un fost elev. Am fost lângă el în cele mai grele momente, când a avut greșeli și era atacat și blamat. În afară de membrii familiei, nu cred că găsește o altă persoană care să îi fi fost atât de aproape, să-l încurajeze și să-l îndrume.
Dacă a ajuns unde este, atunci e în primul rând meritul lui. Dar eu nu am avut pe nimeni în spate, așa cum m-a avut el pe mine. Și nu doar el, am fost și lângă Hațegan și restul colegilor. M-am luptat pentru fiecare arbitru care am văzut că muncește și care e serios.
Am văzut că aseară a lăsat un arbitraj foarte inspirat, a dictat și penalty după ce un jucător a ridicat brațul la nivelul umărului. Dacă fotbalul românesc ar avea faze cursive ca la meciul de aseară și am avea VAR, vă garantez că arbitrajul ar fi la fel de frumos”, a declarat Cristi Balaj la ProArena.
{{text}}