Metoda familiei Răducanu

Antrenorii sunt doar niște bunuri consumabile. Îi cumperi, te folosești de ei, apoi îi arunci la pubelă și iei un set nou.

Emma Răducanu a anunțat despărțirea de antrenorul Torben Beltz după numai 5 luni. Asta zicem noi, „după numai 5 luni”. În sistemul ei de referință și al părinților timpul curge altfel. Potrivit mărturiilor presei britanice și a oamenilor din branșă, despărțirile dese de antrenori sunt o practică uzuală a familiei Răducanu. Stilul societății româno-chineze, Ian (Ion), Renee și Emma fac obiectul unei analize interesante în mediile de peste Canalul Mânecii, pe care ar fi păcat să o ignorăm. Avem tot timpul ceva de învățat, mereu cu alți profesori. Asemenea Răducanilor.

Studiu despre cinism

Tatăl, Ion/Ian, este (sau era) privit ca geniul modelator din spatele succesului fulgerător al Emmei la US Open. Odată cu rezultatele proaste și foarte proaste de după Flushing Meadows 2021, admirația față de metoda Răducanu tinde să vireze într-un studiu despre cinism. 

Germanul Torben Beltz, pus pe liber cu cuvinte frumoase gen profesionalism, dedicare, chimie puternică, inimă mare, este al treilea antrenor concediat în decurs de un an, după Nigel Sears și Andrew Richardson. Richardson fiind omul alături de care Emma câștigase openul american fără set pierdut, venind din calificări. Ce vreți mostră mai clară de cinism distilat decât să îi arăți ușa celui cu ajutorul căruia ai obținut o performanță uluitoare?

„Cei mai mulți jucători aleg un antrenor cu experiență și cred că el este expertul. Dar cu familia Răducanu este exact invers. Trebuie să-i impresionezi, chiar dacă ai o reputație. Ei pleacă de la principiul că cei mai mulți nu știu despre ce vorbesc. Te măsoară din cap până în picioare, își dau seama la ce ești bun, absorb toate informațiile de la tine și după merg mai departe. Este o metodă foarte bună, dar poate răni orgoliile unor persoane care se cred maeștri în antrenorat”, a explicat un specialist în tenis, potrivit The Telegraph.

Fiecare cu pătrățelul lui

Tare de tot, nu? În vizunea Răducanilor antrenorii sunt niște consumabile. Ca filtrele de la aspirator. Sau de la cana Brita. Le folosești, îți faci treaba cu ele, apoi le arunci. Vor spune unii că, la rându-le, antrenorii au libertatea de a alege. Pot consimți să se angajeze să o învețe pe Emma un pătrățel din meseria de jucătoare profesionistă, știind că la scurt timp va veni momentul în care următorul pătrățel va fi predat de un altul.

Amalgam de decizii greșite

Metoda „Schimbăm antrenorii ca pe șosete” a funcționat atâta vreme cât Emma era în perioada de acumulare. Acum, tânăra de 19 ani nu că nu ar mai avea ce să perfecționeze, dar și-a definit deja un stil. Ceea ce ar presupune colaborarea pe termen mai lung cu un antrenor. Rezultatele ei modeste de după US Open 2021 sunt un amalgam de decizii greșite, pregătire după ureche și expunere mondenă. Cum să nu îți pierzi capul când vin la tine Porsche, Tiffany, Dior, Evian, British Airways sau Vodafone?

De o jumătate de an, neverosimila campioană de la Flushing este un soi de păpușă semiasiatică plimbată pe la evenimente cu sclipici. Marionetă în care se pompează bani, dar care a încetat să mai producă tenis. Adică exact activitatea care a făcut-o interesantă pentru atâtea companii.

Vă mai aduceți aminte de Bianca?

Și atunci bineînțeles că uiți cum a fost posibil să urci atât de repede și atât de sus. Muncă, talent, ambiție, calm de călugăr tibetan. Sau, poate că scopul familiei a fost să dea lovitura, iar din roadele acesteia, directe și colaterale, să se înfrupte cât o da Dumnezeu. 

Până la urmă mi se pare că ne aflăm în fața unui model de business sportiv propus și de familia Andreescu. Vă mai aduceți aminte de Bianca? Unde era Bianca Andreescu în 2019, când câștiga (tot) la US Open, ridiculizând-o în finală pe Serena, și unde este astăzi? Iar domnișoara Andreescu împreună cu tăticu' și cu mămica au avut grijă să-l dea afară pe Sylvain Bruneau, antrenorul cu care câștigase la New York. Urmarea? Dezastru pe linie.

Întreprindere românească?

Ce se întâmpă cu fetele astea, poate cele mai talentate din tenisul ultimelor 3 decenii? Unde s-a pierdut tenisul acela variat și imaginativ, când puternic, când viclean și mereu atractiv? E posibil ca regresul acesta incredibil să aibă cumva legătură cu originile lor românești? Că nu poate să nu îți treacă și asta prin cap, că o fi și o genă a irosirii acolo. Parcă prea miroase totul a întreprindere românească, de fabrică de heirup, fondată pe principiul strămoșesc „Eu te-am făcut, eu te distrug!” Să nu ne fudulim însă, căci nu este patent exclusiv românesc acela când tirania familiei a compromis cariere. Vezi celebrele cazuri ale familiilor Graf sau Sanchez.

E treaba lor! E?

Vor insista unii mai pragmatici. Ce vă pasă vouă, ce vă bântuie grija pe voi? E treaba lor și a părinților care au investit în ele! Da, parțial adevărat. Dar e păcat de talentul lor unic, de promisiunea de a vedea și altceva decât muncă și transpirație. Vă dați seama cum ar suna o finală Andreescu-Răducanu la Roland Garros sau la Wimbledon? Cu personajele veritabile pe teren, nu cu fantoșele lor.