Erik Lincar (43 de ani), antrenorul lui U Cluj, se declară confuz în legătură cu conflictul dintre FCSB și CSA Steaua, pe baza identității. Fostul mijlocaș a evoluat la echipa roș-albastră în perioada 1997-2002.
În primul sezon petrecut de Lincar în Ghencea, Steaua era încă echipa Ministerului Apărării. Ulterior, clubul a fost preluat de Viorel Păunescu, în 1998. Actualul antrenor a plecat de la roș-albaștri în 2002, înainte ca echipa să fie preluată de Gigi Becali, în 2003.
Erik Lincar: „Nici nu știu la ce echipă am jucat”
„Sincer, nici nu știu la ce echipă am jucat și, din acest motiv, vreau să stau departe de acest subiect. Dacă nu vor fuziona cele două echipe, chiar nu mă mai interesează subiectul”, a declarat Erik Lincar la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Tehnicianul lui U Cluj a vorbit și despre situația Stelei, care nu poate promova în Liga 1, deși s-a calificat în play-off-ul din Liga 2: „Din punct de vedere sportiv, ar fi normal să poată promova, dacă își câștigă acest drept. Dar, din punct de vedere juridic, toată lumea a știut de anul trecut, din vară, că nu vor avea drept să promoveze în Liga 1. Cei de la Steaua n-au jucat cu mare presiune, au jucat relaxat, știind că nu pot promova. Iar acum, pentru celelalte echipe angrenate în baraj, nu cred că le cade foarte bine să le dea dreptul să promoveze”.
{{text}}