Istvan şi fraţii săi

Istvan Kovacs a arbitrat în semifinala de Champions pentru el şi toată familia lui. Care e mai mare decât fraţii, surorile, fiii şi ce mai zicea Petrescu

Nu trebuie să te superi pe Dan Petrescu aşa cum, păstrând proporţiile, nu trebuie să te superi pe Pep Guardiola, care a cerut un aut cu atâta zel de parcă nu era vorba de o simplă repunere de la margine, ci despre independenţa Cataloniei.

Bine a zis Dan Ştefănescu la DigiSport: "Ce diferenţă e între el şi Stoican?". Referinţă la antrenorul autor al unui expozeu adrenalinic cu tema "Dă-mi-l, mă, dă-mi-l, că e autul meu, mă, plec cu el acasă!". Hazliii spun că autul acela şade şi acum într-o glastră din vitrina lui Flavius.

Cum e să te superi pe bunic

Antrenorii sunt o specie aparte, la graniţa dintre panteon şi balamuc. Lui Dan Petrescu îi fusese repartizat la un meci de binefacere fratele lui Istvan Kovacs. Szabolcs nu e mare suflător în fluier, cel puţin nu încă, dar să te superi pe greşelile unui oficial la un astfel de meci revine la a te supăra pe bunic că nu are plămâni să stingă lumânările de pe tort la aniversarea centenarului.

Antrenorul CFR-ului avusese o iluzie vizuală la un meci precedent, pretinzând împotriva restului lumii că Istvan acordase greşit un "roşu", şi şi-a vărsat nervii pe frate. Frate, frate, dar punctele din amical sunt pe bani! Nu contează că în amical nu se dau puncte, iar banii sunt destinaţi altora. Ştim. "Un aut, mă, dacă-i al meu...". Şi Iancu, dacă talent... Hai, c-o luăm şi noi razna.

Chàteau Kovacs

Petrescu şi-a cerut scuze şi Istvan Kovacs i le-a acceptat în văzul întregii planete. Felul în care a arbitrat City-Real atinge un fel de artă. Cele două decizii capitale din final, avantajul la golul lui Bernardo S. şi henţul lui Laporte, pe care mulţi, ameţiţi de regulile noi, l-au crezut eronat, şi nu era, au lipit de cel mai bun arbitru al României superlative la care ar avea dreptul doar Benzema sau De Bruyne.

"Magnific" a scris Vincent Duluc, editorialist L'Equipe, publicaţie care i-a acordat nota 8, ceva rar. De cele mai multe ori arbitrajul fie nu iese în evidenţă (varianta de dorit), fie marchează întâlnirea prin greşeli, unele atât de mari că ar putea transforma până şi un meci comparabil cu un Chàteau Cheval Blanc în oţet.

Servitorul poporului

Un arbitru e, până la un punct, şi nu e nimic peiorativ în asta, un ospătar de lux, cineva care, după cum îi e numele, ajută la ospăţ, însoţeşte mesenii într-o aventură a bucuriei. Unii sunt atenţi, prompţi şi discreţi, alţii scapă tăvile pe jos şi îţi pun vin pe pantaloni. 

Şi sunt dintre cei puţini pentru care vii la un restaurant. Au fler, verb, măsură, capacitatea de a evalua şi soluţiona orice, crescând spiritul adunării şi solicitând intelectului participanţilor să nu lase totul în seama digestiei.

O astfel de călăuză a fost Kovacs. Şi faptul că am fi avut (poate o să mai avem?) un Haţegan dă sensul reuşitei internaţionale a unui spaţiu pe care obişnuim să îl blamăm. Greşim, deci, dând cu criticile în arbitrajul românesc?

Exportul de fluiere

Nu. Kovacs e şi produsul lui însuşi. De la acel "Marş!" adresat lui Florinel Coman până la dialogul cu Pep în care şeicul tehnic al lui City a trebuit să se declare învins, plus faptul că Istvan stă fizic cel mai bine dintre toţi arbitrii Europei, toate vorbesc despre un proiect personal. Şi revine întrebarea cruntă: de ce aşa de bine afară şi câteodată aşa de rău înăuntru?

Jumătate de răspuns ţine de destui dintre fotbaliatorii noştri care cred că simularea bună trece prestaţia proastă. Preocuparea pentru joc e auxiliară, importantă e sfada, contestarea, păcălirea şi "cele 3 puncte", victoria searbădă care înfrânge fotbalul.

Acasă și afară

Dar diferenţa de prestaţii in-out a arbitrilor ţine şi de faptul că forul lor, CCA, e lăsat să facă în Liga 1 absolut ce vrea, fără consecinţe. Că sunt perpetuaţi pe bază de interese unii, că alţii care greşesc precum respiră revin la locul crimei mai ceva ca în Conan Doyle. Există două arbitraje, cel care contează, în lume, şi celălalt, la cum o fi, de acasă.

Dacă e aşa, iată un şantier pentru Kovacs şi "fraţii" lui: să aducă Europa în România. Ştiu, e un program pe care îl încercăm de 15 ani cu slab succes. Un arbitru nu poate face fotbalul mai bun. Dar poate impune un respect care e începutul tuturor lucrurilor. Şi dacă oamenii în negru ar veni pe un cal alb?