Daley Thompson a fost pe coperta jocului "Decathlon" în 1984, profitând de imensa sa popularitate. Dublul campion olimpic a declarat, mereu, că n-a priceput mare lucru din ceea ce a făcut, dar a recunoscut că a mai rupt tastaturi
"Hai să-ți zic una. A fost marfă, a fost senzațional, chiar așa te rog să scrii. În momentul în care mi-au propus să particip la acest joc video, care apoi s-a transformat în cel mai vândut, habar nu aveam ce naiba e asta. Am fost primul! Dar nu pot uita, nici azi, că din cauza lui am făcut praf tastatura la un Commodore 64", spune, râzând, Daley Thompson.
Are 63 de ani, zâmbește non-stop și e cunoscut drept unul dintre cei mai mare decatloniști din istorie, dublu campion olimpic și "spărgător" de recorduri mondiale de patru ori.
Născut în Nottingh Hill, locul în care Julia Roberts și Hugh Grant scriau una dintre cele mai frumoase povești de dragoste, Daley s-a apucat de sprint.
Antrenorul Bob Mortimer l-a ochit, i-a sugerat s-o cotească spre decatlon. În 1976 a cucerit primul său titlu la amatori și a terminat pe locul 18 la Montreal, la Nadia acasă.
A început pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Moscova cu un record mondial, 8.648 de puncte în Austria, și a terminat pe primul loc în URSS. Pentru 1984 se anunța duelul cu Jürgen Hingsen, din RFG, dar a urcat, din nou, cel mai spus pe podium în LA.
Un programator, un designer și un super-atlet
A fost momentul în care cei de la "Ocean Software" au început să-i dea târcoale. Popularitatea sa era imensă, așa că Paul Owens, programatorul, și cu David Thorpe, băiatul de la design, au început să-i povestească ce și cum.
Era vorba de un joc video, în care "concurenții" luptau cu cele 10 probe în două zile: porneau cu 100 de metri și cu săritura în lungime, terminau cu 1.500. "Bun, și eu trebuie să le fac?", a întrebat. "Nu, doar să mimezi, apoi noi desenăm totul!", a venit răspunsul. N-a priceput mare lucru. Era un băiat simplu, crescut greu de mamă, după ce tatăl, șofer de taxi, fusese ucis într-o altercație pe când el avea doar 12 ani.
Auzea cum mulți spun, în jurul său, că va fi un copil "terminat", de aceea trăgea 300 la sută la antrenamente. 8,11 la lungime, rapid la "sută" și la 400. Bunicel la garduri, ușor greoi la 1.500 m. Repeta, aproape obsesiv, "nimeni nu va râde de mine", aluzie la răutățile suportate în copilărie.
A instaurat, rapid, un imperiu: din mai 1980 până în august 1986 nimeni nu l-a putut doborî, 11 victorii "legate". A "învins-o" chiar și pe Margaret Thatcher, cea care aproape că i-a ordonat să boicoteze JO de la Moscova. N-a auzit-o, a reprezentat unul dintre cele cinci triumfuri britanice de pe stadionul "Lenin". "Doamna de Fier" nu l-a uitat: când a făcut propunerile pentru titlurile de onoare acordate de Regina Elisabeta, l-a "sărit"...
Când cei cu jocul video i-au făcut propunere, a acceptat imediat. "Mereu m-am băgat în chestii noi, dar care păreau interesante. Am zis da, a fost mult de muncă, mai ales că alergam singur, mimam că sunt în competiție în fața unei pături verzi, cromă îi spunea", povestește Daley.
"Cum să alergi singur, ce e asta? Când am văzut ce a ieșit, mi-a plăcut", mai adaugă. "Pe final de ’85, m-au sunat și mi-au spus că e al 9-lea cel mai bine vândut joc din Marea Britanie".
S-a băgat și la fotbal!
Au apărut accidentările. La Seul, în 1988, n-a prins podiumul, a fost primul sub linie. Prin 1990, s-a băgat la echipa de rezerve a celor de la Mansfield Town, apoi s-a retras definitiv.
"Nu mai fac niciun fel de sport, acum. Îmi privesc doar fiii, pe care nu-i pot pregăti. Sunt un bun tată, un slab antrenor. Nu e că nu pot atinge 10.26 pe 100 de metri, cea mai bun rezultat de-al meu, e că îmi e rușine să nu cumva să scot 26.10", glumește. Și-a deschis o sală de antrenamente în Londra, "Daley Fitness".
"Și azi, la ani lumină de atunci, cunoscuții îmi vorbesc despre acel joc. Ai fost un SuperMario Bros. Cu mustața ta, dar fără salopeta lui!", aude. "Cine naiba e ăsta, n-a concurat contra mea niciodată!", închide tot cu un zâmbet.
{{text}}