Patrick Petre (24 de ani), fiul fostului căpitan de la Dinamo, Florentin Petre (46 de ani), trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Adina Bălășoiu, o fată care în urmă cu 11 ani a câștigat cea mai grea bătălie a vieții. Acum se pregătește să devină mamă pentru prima dată.
Patrick Petre evoluează în Liga 3, la Minaur Baia Mare, iubita sa, Adina, este studentă la Drept Internațional, în cadrul Universității Româno-Americane, iar cei doi trăiesc cel mai frumos moment al vieții lor, deoarece vor deveni în curând părinți.
Trecutul Adinei a fost însă unul dur, fiind diagnosticată la doar nouă ani cu leucemie. S-a zbătut pentru viața ei, și-a scris povestea mai târziu, într-o carte, iar acum face voluntariat în spitalele oncologice din România, fiind alături de micii luptători.
GALERIE FOTO Adina și Patrick se pregătesc să devină părinți
„Mamă, eu o să mor?” » Diagnosticată cu leucemie la doar 9 ani
Adina Bălășoiu, iubita lui Patrick Petre, a primit un diagnostic dur în 2009, pe când avea doar 9 ani: leucemie limfoblastică acută. A lăsat în urmă școala, cursurile de pian și concursurile de dans și a fost obligată să lupte pe un singur front, pentru viața ei.
„Uram locul și mediul ăsta, dar totodată îi eram recunoscătoare că mă ține în viață. Primele luni au fost cele mai grele, eram atât de slăbită încât nu puteam să fac nimic singură, mereu trebuia să fie cineva lângă mine. Mama se trezea în fiecare noapte să îmi verifice perfuziile, să se roage și să caute prin diferite surse informații despre leucemia limfoblastică acută.
Plângea singură într-un colț al camerei, uneori mă trezeam și o auzeam, dar eram atât de neputincioasă încât tăceam și cu ochii închiși o ascultam în tăcere”, rememora Adina momentele tragice din spital, pentru Observator, în anul 2016.
Durerea a doborât-o, dar din durere și-a găsit puterea să învețe să se ridice. I-a sfâșiat inima mamei ei cu cea mai grea întrebare din lume: „Mamă, eu o să mor?”, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu ea și acum se pregătește să devină mamă pentru prima dată.
Voluntar în spitalele oncologice
Pe 2 iunie 2010 a fost externată din spital, după ce a învins cancerul, dar a continuat să se întoarcă în acel loc pentru a fi alături de alți copii care trebuiau să lupte cu același inamic. În 2022, la aproape 12 ani de la acel moment, încă merge în spitalele oncologice pentru a oferi zâmbete și încredere.
Încerc să ofer fericire la fiecare pas pe care îl fac, pentru că nimeni nu va înțelege vreodată mai bine un copil cu cancer decât un alt copil care trece sau a trecut prin consecințele aceleiași boli
- Adina Bălășoiu, iubită Patrick Petre
Viața, scrisă într-o carte
La finalul anului 2020, visul Adinei a prins aripi. A reușit să scrie o carte, „Rezerva 3. Jurnalul uitat”, prin intermediul căreia și-a împărtășit povestea cu final fericit, declarând la momentul respectiv că o dedică tuturor celor care au simțit vreodată durerea, dar au continuat să iubească.
Darul cel mare de la viață. Va deveni mamă
La aproape 12 ani de la momentul în care a ieșit învingătoare de pe poarta unui spital, Adina Bălășoiu este însărcinată și se pregătește să devină mamă pentru prima oară. Aceasta îi va dărui lui Patrick Petre primul copil, făcându-l totodată bunic pe Florentin Petre, cel care a evoluat 11 sezoane la rând pentru Dinamo.
{{text}}