Simona Halep (30 de ani, 21 WTA) a învins-o pe Paula Badosa (24 de ani, 2 WTA), scor 6-3, 6-1, și s-a calificat în optimile de finală ale Mastersului de la Madrid. Sportiva din Constanța spune că un rol important în victorie l-a avut și Patrick Mouratoglou.
- În optimile de finală, Simona Halep o va întâlni pe Cori Gauff (18 ani, 16 WTA), marea speranță a tenisului american. Meciul se va disputa luni, la o oră ce urmează a fi anunțată de organizatori;
- Gazeta se află la Madrid, prin intermediul specialistei în tenis Luminița Paul, care trimite informații de la primul turneu al Simonei Halep cu Patrick Mouratoglou antrenor.
Halep și Mouratoglou formează cel mai în vogă parteneriat din tenisul feminin. Startul colaborării este unul perfect, lucru asupra căruia a insistat și Simona, în timpul conferinței care a urmat victoriei cu Badosa.
Simona Halep și roadele colaborării cu Patrick Mouratoglou
„A fost un meci grozav, în opinia mea, cred că am jucat bine, a fost dificil să joc împotriva ei, era pentru prima dată, nu știam exact la ce să mă aștept. Știam însă că trebuie să lupt pentru fiecare punct, să fiu concentrată, să dau tot ce am și cred că m-am descurcat.
Sunt mulțumită cu felul în care am jucat, a fost exact ce am discutat înainte de partidă”, a spus Halep în deschiderea conferinței, înainte să răspundă întrebărilor jurnaliștilor prezenți la Caja Magica.
Conferința lui Halep, după victoria cu Badosa: „A fost noua Simona pe teren”
- A fost Simona vintage sau Simona 2.0?
- Noua Simona (râde). Cred că am îmbunătățit mult în aceste ultime săptămâni, mai ales la această vârstă, și vreau să cresc și mai mult. Iau acest meci ca pe un boost de încredere. Mă încred sută la sută în ce îmi spune Patrick și mă bucur că pot transpune pe teren pentru că e diferit când execuți la antrenament față de meciul oficial.
- Ai simțit că publicul a susținut-o mai mult pe Badosa?
- Nu am simțit că s-a întâmplat asta, am suporterii mei, publicul a fost drăguț, corect, e normal să susțină jucătoarea din țara gazdă, dar mi-a plăcut mereu să joc pe Terenul Central, mi-am luat energie de la suporteri.
- La ce procent de concentrare ai intrat pe teren pentru acest meci?
- Mare. Am fost foarte concentrată, știam să trebuie să fiu pentru fiecare punct, pentru că ea e numărul 2, e pe val, a câștigat multe meciuri bune, dar simțeam că am șansa mea și jocul cu care să pot să câștig meciul. Am făcut tot ceea ce am vorbit înainte. Asta contează mult, nu rezultatul, deși și acesta este important când vii după o perioadă cu meciuri mai puține și orice victorie contează.
- Victoria aceasta ajută să intri în ritmul pe care ți-l doreai?
- Da, ajută mult, dar nu vreau să cred că acest meci doar mă va duce foarte, foarte sus, știu că e mult de muncă, știu că e fiecare meci e important și diferit, vreau să mă concentrez mereu pe următoarea partidă, apoi vom vedea cât de repede pot ajunge din nou sus.
- Ce înseamnă pregătirea unui meci cu Patrick?
- Analiză video nu, doar discutăm, știe foarte bine ce trebuie să-mi spună, eu știu ce trebuie să fac în teren pentru că înțeleg foarte bine ce îmi spune, sunt discuții simple și exact cum îmi plac mie, nu e nimic exagerat, iar deocamdată, deși sunt doar două meciuri, totul este foarte bine.
{{text}}