International   •   Campionate   •   TRAGEDIE

Cine va conduce imperiul lui Mino Raiola după decesul impresarului + vedeta care se pregătește să intre în firmă

Mino Raiola Foto:Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 01 mai 2022

Impresarul Mino Raiola (54 de ani) a murit sâmbătă, din cauza unor probleme de sănătate la plămâni. 

Chiar și înainte de decesul lui Raiola, impresarul italian nu se mai ocupa ditect de transferurile jucătorilor. Acest rol i-a revenit avocatei braziliane Rafaela Pimenta, cea care a negociat și transferul lui Haaland la Manchester City.

Nu ea este cea care va moșteni însă imperiul lăsat în urmă de Mino Raiola, ci Vincenzo Raiola, vărul acestuia.

„Voința familiei Raiola și mai ales a copiilor, care acum își finalizează studiile și ar putea deveni noi figuri de referință în viitor, este de a duce mai departe agenția. Aceasta va fi încredințată vărului Vincenzo Raiola, cel care l-a urmărit pas cu pas pe Mino în toate negocierile din ultimii 15 ani. 


Acesta, de-a lungul anilor, a jucat un rol din ce în ce mai important, devenind o referință directă alături de Mino pentru cluburile cu care a lucrat”, au dezvăluit jurnaliștii de la Tuttomercato

Zlatan Ibrahimovic, așteptat la firma de impresariat

Zlatan Ibrahimovic, primul mare nume cu care Mino Raiola a colaborat, este așteptat să se implice încă din vară la agenția lui Raiola. Sursa citată notează că atacantul lui Milan ar urma să ocupe un rol în imaginea companiei.

A murit Mino Raiola


Mino Raiola a avut grave afecțiuni la plămâni în ultimele luni. Era internat în Spitalul San Raffaele din Milano, iar de câteva zile se afla într-o stare extrem de gravă.

Născut la Salerno, pe 4 noiembrie 1967, Raiola a ajuns un an mai târziu cu familia în Țările de Jos, la Haarlem. Acolo a crescut, a fost chelner în tinerețe, dar și-a terminat studiile liceale și a intrat la Facultatea de Drept.

Ulterior, a devenit impresar, adunând în timp foarte mulți jucători cunoscuți. Printre ei, Ibrahimovic, Nedved, Pogba, Balotelli, Verratti, Donnarumma, De Ligt sau Haaland. A câștigat sume imense la fiecare transfer, 27 de milioane de euro numai la mutarea lui Pogba de la Juventus la Manchester United, în 2016, realizată pentru 105 milioane de euro.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.