Sporturi   •   Tenis   •   WTA MADRID

Cum arată cotele la câștigarea WTA Madrid » Ce șanse au Simona Halep, Emma Răducanu și Bianca Andreescu

Simona Halep // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 02 mai 2022

Turneul WTA de la Madrid a intrat în faza optimilor, Simona Halep (30 de ani, 20 WTA) este cotată cu prima șansă la victorie.

  • Simona Halep (30 de ani, 21 WTA) și Cori Gauff (18 ani, 16 WTA) se vor întâlni azi, după ora 17:00, în optimile de finală ale turneului WTA Madrid.
  • Meciul Simona Halep – Cori Gauff va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe DigiSport 2;
  • Câștigătoarea partidei Halep – Gauff va juca în sferturi cu învingătoarea meciului Ons Jabeur – Belinda Bencic.

După retragerea polonezei Iga Swiatek și eliminarea ibericei Paula Badosa, învinsă de Simona Halep, bookmakerii o văd favorită pe sportiva din România la câștigarea competiției.

Simona Halep, favorită la câștigarea WTA Madrid


Deși nu e printre capii de serie, la casele de pariuri, Simona Halep are prima șansă la un nou succes. Cota româncei pentru o victorie variază între 3,42 și 3,6.

Dacă va câștiga în capitala Spaniei, Halep va ajunge la 3 triumfuri, după cele 2016 și 2017. Ea a mai fost finalistă și în 2019. 

A doua favorită în opinia bookmaker-ilor este Elena Rybakina (22 de ani, 18 WTA), având cote între 6,5 și 8. Bianca Andreescu și Emma Răducanu sunt și ele printre favoritele la câștigarea competiției. Jucătoarea din Canada are o cotă cuprinsă între 10 și 13, iar britanica, între 8 și 13.

Cum arată optimile turneului de la Madrid:


  • Jil Teichmann – Elena Rybakina
  • Emma Răducanu – Anhelina Kalinina
  • Daria Kasatkina – Sara Sorribes Tormo
  • Bianca Andreescu – Jessica Pegula
  • Maria Bouzkova – Ekaterina Alexandrova
  • Victoria Azarenka – Amanda Anisimova
  • Ons Jabeur – Belinda Bencic
  • Cori Gauff – Simona Halep

„Am jucat de curând cu ea. Este periculoasă oricând, o adversară dificilă. E extrem de tânără și joacă un tenis grozav, așa că tot creditul pentru ea. E plăcut să vedem așa ceva în tenis”, a spus Simona Halep despre Cori Gauff. 

Apoi a fost întrebată cum era ea la 18 ani. „Au trecut prea mulți ani”, a replicat râzând. „Mă simt bătrână acum. Sincer, nu prea îmi amintesc. Ce an era?”. I se răspunde că 2010. „Oh, abia eram la început în tenisul profesionist. Două povești total diferite, nu putem compara”. A pomenit apoi că în 2009 a făcut operația de micșorare a bustului, „de aceea eram la început. Pentru ea e altceva, e grozavă la această vârstă”.

VIDEO Imagini de la antrenamentul Simonei Halep de la Madrid

Citește mai multe știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.