Craiova încă speră (cam degeaba) la campionat. Și, cu ceva mai multe șanse, la Cupă. Nu e tocmai puțin și meritul trebuie să meargă în egală măsură la antrenor, conducere și jucători.
De acest sprint final depinde cum va rămâne în istoria clubului vremea lui Reghecampf. Ar putea pierde, la fel de bine (adică de rău), tot. Probabil, dacă nu chiar sigur, Craiova lui Reghe & Rotaru nu va câștiga titlul. Dar: merită apreciere pentru felul în care în ultimele luni s-a descurcat această Craiovă.
Nevoia de suferință
De la venirea ghioceilor a fost echipa cea mai generoasă, cea mai ofensivă din Liga 1. Sâmbătă, cu Voluntari, n-a jucat grozav, ca să nu spunem că a jucat prost, dar a fost eficientă. Iar punctele se câștigă (și) cu pragmatism. În cuvintele juste (de data asta) ale lui Reghecampf: ca să se nască, o echipă trebuie să și sufere. La urma urmei, aș completa, nici copiii nu vin pe lume râzând.
Nu e viitor fără trecut
Și a început bine meciul cu Voluntari. Bine: pentru că a recurs la istorie, la tradiție, lovitura de începere fiind dată de octogenarul Bîtlan, din generația lui Oblemenco. Există șanse mici de viitor dacă nu ai un fost fotbalist octogenar (măcar) care să-ți ateste istoria. Fotbalul, ca să aibă viitor, trebuie să se tragă din trecut.
Echipele fără rădăcini apar, trăiesc o vreme și dispar fără să lase urme. Din acest motiv, FC Voluntari e departe de a exista. Deocamdată, desigur. Altfel, Voluntariul rămâne o bună echipă de contra-atac românesc.
Ce are tripleta ofensivă a Craiovei?
Craiovenii însă au o tripletă ofensivă remarcabilă: Ivan-Markovici-Baiaram. Și tocmai Baiaram a deschis scorul ridicându-se deasupra cuplului Tamaș-Armaș, cuplu aflat nu tocmai la prima tinerețe (și Voluntariul, să o consemnăm, are șansa ei, deloc neglijabilă, să ia Cupa).
Și chiar acest trio ar trebui, probabil, să fie în atenția selecționerului Edward Iordănescu. Căci, să fim sinceri, pe cine propune naționala României în atac? Pe Pușcaș? N-a mai fost demn de semn de exclamare bun din 2019. Pe Keșeru? Aproape îi bate poștașul cu pensia-n geam.
Și paltonul european?
Oltenii jucară un fotbal lejer, demn de weekendul prelungit al bugetarilor, dominară, fură buni (la nivelul românesc al binelui). Pe de altă parte, cu o echipă care joacă precum cu Voluntariul nu apucă Reghe paltonul european decât dacă îi pică adversarii ca la loz în plic atunci când ai noroc.
Au trecut deja treizeci și unu de ani de când Craiova n-a mai câștigat titlul, iar sudul, pasional, sălbatic în pasiunea lui, merită din plin un nou titlu. Nu a fost (și probabil nu va fi) în acest an, dar vremea Reghelui poate că n-a trecut.
Nepăsarea e o otravă și sudul nu o cunoaște
Dincolo de mariajul secund nefast și prezența publică dezastroasă în trena vieții personale, Laurențiu Reghecampf rămâne un bun antrenor pentru campionatul nostru. Ceea ce spune desigur câte ceva despre Reghe însuși, dar mai multe despre fotbalul românesc.
Pe de altă parte, nepăsarea e, categoric, o otravă și sudul nu o cunoaște. Fie și pentru atâta lucru, în 2023, pe fondul scăderii de ritm a Clujului și a degringoladei eterne a FCSB-ului, teleghidată de la „palat”, nu văd de ce nu ar fi această Craiova campioana României. Deși, iată - deocamdată nu.
{{text}}