Ons Jabeur (27 de ani, 10 WTA) a învins-o clar pe Simona Halep (30 de ani, 21 WTA), scor 6-3, 6-2, în „sferturile” turneului de la Madrid. Tunisianca a vorbit la conferința de presă despre cum a reușit s-o învingă într-o manieră atât de categorică pe eleva lui Patrick Mouratoglou.
„M-am simţit foarte bine aici, la Madrid. Nu este niciodată uşor să joci împotriva Simonei, este o mare campioană, fost numărul 1 mondial, campioană de Grand Slam. Dar am fost mai bună, mai agresivă de această dată, am fost fizic mult mai bine pe teren, „scurtele” m-au ajutat foarte mult, am câştigat multe puncte, sunt foarte fericită cu atitudinea avută
Sper să continui la acest nivel. Visul meu este să câştig titlul, aici, la Madrid. Startul de sezon a fost un pic dificil, dar acum mă simt mult mai bine, mai încrezătoare, nu este niciodată uşor să câştigi multe meciuri.
Am jucat grozav pe zgură, sper să continui în acest fel până la finală şi, de ce nu, să ridic trofeul”, a spus Jabeur, conform wtatennis.com.
Jabeur, singura jucătoare din top 10 rămasă în competiție, o va înfrunta în semifinale pe Ekaterina Alexandrova (27 de ani, 45 WTA).
Ce i-a spus Simona Halep lui Ons Jabeur la fileu, imediat după finalul meciului
Imediat după finalul partidei, Halep i-a urat jucătoarei din Tunisia să câștige turneul.
La strângerea de mână obișnuită de la fileu, Halep a zâmbit și i-a spus lui Jabeur: „Sper că tu vei câștiga acest turneu. Poți s-o faci!”.
{{text}}