Frenezia cu care se construiesc stadioane trebuie investigată. Dacă e voie, sigur. CNI pare a fi descoperit peştera lui Ali Baba şi nouă nu ne zice nimic.
Curge cu zeci de milioane cât ai pocni din degete, e mai ceva decât rapiditatea cu care Biden dislocă miliardele pentru Ucraina. Numai că acolo e vorba despre un război. La noi pacea e mai lucrativă ca oricând pentru cei care lucrează cu fier şi betoane. Nici dacă li se dădea să construiască noul Ierusalim nu aveau atâta treabă.
Dă-l încolo de abandon școlar!
Se ridică arene oriunde şi oricum. La Târgu Jiu, unde fotbalul s-a fărâmiţat şi a intrat la apă. În Bucureşti şi Craiova, foarte bine, pentru echipele care au tânjit de decenii după arene civilizate. Dar şi la Târgovişte, unde se fac nu una, ci două (!!!) într-o zonă dintre cele mai paupere ale României. Acolo unde lupta cu abandonul şcolar primeşte eventual sprijin de la voluntari, autorităţile locale şi centrale au decis că e mai bine să mute munţi de bani către edificii prin care va bate cel mai adesea vântul. Şi între Carpaţi şi Dunăre bate, nene!
Secretul lui Poli şi Nelu
Stadioanele urcă la cer, de ce, e un mister! Adică de ce de la un moment încolo statul a luat decizia că îi prisosesc câteva sute de milioane de euro şi că fix locuri de jucat fotbal trebuie să facă? De ce când abia dacă există o sală de sporturi demnă de numele ăsta pentru secolul ăsta, în ţara asta? De ce când sunt sute de priorităţi în domenii care construiesc mintea şi corpul unei naţiuni, de la educaţie la sănătate? Câteodată pare că avem o patrie ca un magazin fără proprietar şi fără alarmă.
Nu au șuruburi?!
Bun, construim stadioane, minunat! O să spuneţi: măcar asta e o problemă rezolvată, avem unde juca fotbal, iar dacă fotbalul e bun sau atractiv sau pasionant, oamenii au unde să vină şi să se bucure! Ha, ha, ha, da' naivi mai sunteţi! Păi, ce, la noi ştie stânga ce face dreapta?! Ce dacă sunt construite, jos laba de pe ele! De unele nu te poţi atinge luni şi luni, ba chiar ani de la încheierea lucrărilor. Pentru că după ce repede, repede au fost înălţate vine birocraţia şi încetişor, încetişor le ia la puricat. De parcă arenele astea ar fi nişte nave spaţiale coborâte din altă galaxie care trebuie verificate la fiecare şurub – aaa, n-au şuruburi?!
Nasol! Trageţi pe dreapta, trebuie o cercetare amănunţită, de durată, în ritm de melc, unde ne grăbim?! Şi uite aşa, de ca şi cum nimeni nu ar fi ştiut din timp despre toată tărăşenia, până capătă toate avizele arenele încep să se degradeze.
Înainte către trecut!
Dacă, după lupte seculare, e obţinută aprobarea folosirii lor... stai! Nu pune mâna! Nu avem norme ale costului de închiriere! E cazul stadionului Steaua, care în curând face un an de la deschidere şi încă n-are grilă de preţuri. După care mai e chestiunea deţinătorului. Unii se împroprietăresc de parcă stadioanele ar fi moştenire de familie, vezi Arcul de Triumf, şi le dau cui vor, vezi arena din Ghencea. România pe persoană fizică funcţionează perfect şi în această speţă. Asta, stimaţi şi onoraţi, am moştenit de la vremurile comuniste pe care unii le vor întoarse în sport. „Bunul întregului popor” de care unii dispun după bunul plac. Şi aici o să-mi spuneţi că aţi sesizat în text un elefant cu o cruce mare pictată pe el.
Transhumanţa crampoanelor
Da, e şi despre asta. FCSB umblă izmană pe călător prin ţară ca să joace unde i se permite atunci când Arena Naţională are tot felul de alte activităţi – care vor fi din ce în ce mai multe odată cu ieşirea din pandemie. Pe Ghencea plesnesc trei draci şi cad în cap trei sfinţi dacă e lăsată echipa lui Becali, în Giuleşti i se spune „Noi te lăsăm, dar n-o să vrei tu”, adică „Ce nu pricepi? Plimbă ursu'!”.
Cât priveşte Dinamo, dacă ar exista un stadion nou, mai bine i-ar da foc (chestie de tradiţie) decât să-l găzduiască pe admiratorul de mioare. Sigur, nici acesta din urmă, care a luat o echipă cu nume mare şi a adus-o la stadiul de acronim indescifrabil, nu s-a învrednicit, în ciuda sumelor uriaşe încasate de-a lungul vremii, să-şi facă propria casă.
Vorba aia, doar nu-i lipsea pământul! Dar bizareria întregii poveşti rămâne. Construim mult, scump şi fără busolă. Inclusiv morală, care e ca în bancul acela, fie s-a stricat, fie s-a furat.
{{text}}