Roman Abramovich a emis un comunicat prin intermediul site-ului clubului Chelsea, prin care a anunțat că dorința de a dona încasările din vânzarea clubului către victimele războiului din Ucraina nu s-a schimbat.
De asemenea, oligarhul rus a transmis că informațiile conform cărora a crescut prețul de vânzare al clubului sunt false.
Comunicatul oficial emis de Abramovich
De la anunțul inițial, echipa domnului Abramovich a identificat reprezentanți de rang înalt din cadrul organismelor ONU și al marilor organizații caritabile globale, care au fost însărcinați cu formarea unei fundații și cu stabilirea unui plan pentru activitățile acesteia. Expertul independent principal a purtat discuții cu reprezentanți ai guvernului în care a prezentat structura și planurile inițiale.
Domnul Abramovich nu a fost implicat în această activitate, iar aceasta a fost gestionată în mod independent de către experți cu ani de experiență de lucru în organizații umanitare.
În al doilea rând, domnul Abramovich nu a cerut ca vreun împrumut să îi fie rambursat - astfel de sugestii sunt complet false - la fel ca și sugestiile conform cărora domnul Abramovich ar fi majorat prețul Clubului în ultimul moment. Ca parte a obiectivului domnului Abramovich de a găsi un custode bun pentru Chelsea FC, acesta a încurajat totuși fiecare ofertant, pe parcursul acestui proces, să se angajeze să investească în club - inclusiv în Academie, în echipa feminină, în reamenajarea necesară a stadionului, precum și în menținerea activității Fundației Chelsea.
Ca urmare a sancțiunilor și a altor restricții impuse domnului Abramovici de către Marea Britanie de când a anunțat că clubul va fi vândut, împrumutul a devenit, de asemenea, subiect al sancțiunilor UE, necesitând aprobări suplimentare. Aceasta înseamnă că fondurile vor fi înghețate și vor face obiectul unei proceduri legale guvernate de autorități. Aceste fonduri sunt în continuare destinate fundației. Guvernul este conștient de aceste restricții, precum și de implicațiile juridice.
Pentru a fi clar, domnul Abramovich nu are acces sau control asupra acestor fonduri și nici nu va avea acces sau control asupra lor în urma vânzării. În ciuda circumstanțelor în schimbare de la anunțul său inițial, el rămâne angajat să găsească un custode bun pentru Chelsea FC și să se asigure că veniturile merg către cauze bune.
-purtător de cuvânt Roman Abramovich
Todd Boehly, aproape să o preia pe Chelsea
Todd Boehly, om de afaceri american și investitor la LA Lakers, urmează să devină noul patron al lui Chelsea, anunță The Telegraph.
Conform sursei menționate, Todd Boehly a rămas singur în cursa pentru preluarea clubului Chelsea, după ce ofertele celorlalte două consorții ar fi fost refuzate. Tranzacția ar urma să fie finalizată înaintea finalului de sezon.
{{text}}