ISTORIA LA RAPORT. Cifrele lui Iordănescu din cele 52 de minute în care a evoluat în finala cu Barcelona developează un fotbalist excepțional: a greșit o singură pasă, a fost singurul fotbalist stelist care n-a pierdut mingea în propria jumătate, l-a dominat pe Bernd Schuster în duelul direct, scor 2-0, și a driblat cât au făcut-o toți mijlocașii campioanei Spaniei la un loc
CONTEXT
- Gazeta Sporturilor a lansat în martie „Istoria la raport” - un proiect special prin intermediul căruia vom privi cu alți ochi faze celebre, vom înțelege diferit cum s-au obținut victorii memorabile și vom aprecia altfel jucători renumiți;
- Redacția GSP a ales 10 meciuri faimoase din istoria fotbalului românesc și a finanțat analizarea lor din perspectivă modernă, cu ajutorul tehnologiei și al instrumentelor de ultimă generație;
- Mai exact, toate aceste partide de neuitat pentru români vor fi disecate prin intermediul rapoartelor de performanță InStat, compania ce livrează statistici minuțioase din fotbalul actual către mii de cluburi și milioane de fani din întreaga lume;
- Reinterpretarea istoriei prin filtrul acestor rapoarte este o adaptare la nevoile actuale ale fanilor, pentru care fotbalul devine mai spectaculos dacă e privit prin intermediul statisticilor detaliate;
- Cele 10 meciuri analizate de Gazetă în proiectul „Istoria la raport” vor fi, în ordinea disputării lor:
» Brazilia - România 3-2 (1970)
» România - Italia 1-0 (1983)
» Steaua - Anderlecht 3-0 (1986)
» Steaua - Barcelona 2-0 (1986)
» Steaua - AC Milan 0-4 (1989)
» Steaua - Dinamo 0-3 (1989)
» România - Argentina 3-2 (1994)
» România - Suedia 2-2 (1994)
» România - Anglia 3-2 (2000)
» România - Slovenia 1-1 (2001)
Marea surpriză a Stelei în finala de la Sevilla a fost apariția pe teren în minutul 72 a lui Anghel Iordănescu. El activa ca secund al lui Ienei și se retrăsese din activitate de aproape 2 ani. La ora meciului cu Barcelona, Puiu avea 36 de ani, împliniți cu 3 zile mai devreme.
L-a schimbat pe Lucian Bălan, iar prestația lui Puiu a fost una realmente strălucitoare. Concluziile din analiza firmei InStat sunt o pledoarie în favoarea ideii că în ultimele 50 de minute ale meciului, Steaua a avut în teren un mijlocaș cu cifre demne de un candidat la Balonul de Aur.
Procentajul paselor reușite: 96%
- Iordănescu a încercat 26 de pase pentru colegii săi și a reușit 25 dintre ele. A greșit una singură, ceea ce înseamnă că a realizat un procentaj pe care nu-l reușea prea des nici chiar Xavi, considerat cel mai bun fotbalist din lume all-time la acest capitol. Procentul atins de Puiu a fost de 96%! A fost numărul 1 al finalei, luând în calcul jucătorii de la mijloc în sus și cei care au avut un volum minim de 20 de pase
- Coechipierul pe care l-a căutat cel mai des a fost Majearu (5 pase), apoi Bölöni, Balint și Lăcătuș, toți cu câte 4 baloane primite de la Puiu
A driblat cât toți mijlocașii Barcelonei la un loc
- În ciuda faptului că a evoluat doar în 40% din timpul de joc efectiv al finalei, Iordănescu s-a impus categoric la alt capitol care arată clasa unui fotbalist: driblingul. A reușit 6 astfel de procedee, din 7 încercări
- Nivelul atins e unul foarte mare, mai ales comparativ cu mijlocașii Barcelonei, care, luați la un loc, în tot meciul, au strâns tot atâtea driblinguri
N-a pierdut nicio minge în propria jumătate
- Iordănescu a acoperit aproape în mod egal suprafața cuprinsă între cele două careuri, dar a reușit o performanță imensă, mai ales într-o finală în care orice eroare costă: n-a pierdut niciun balon în propriul teren. A fost singurul fotbalist al Stelei în această postură. De exemplu, Lăcătuș a pierdut 5 mingi în propria jumătate, iar Balint 3
- De fapt, în toate cele 52 de minute petrecute pe teren, Iordănescu a pierdut doar 4 mingi!
N-a pasat niciodată la portar
- Într-o vreme în care portarul putea să prindă mingea în brațe, chiar dacă venea pasată de la un coechipier, Iordănescu n-a bifat nicio minge trimisă către Duckadam. Ceilalți mijlocași folosiți, Bölöni, Majearu și Bălan, au pasat la portar
L-a subordonat pe marele Schuster
- Iordănescu și neamțul Bernd Schuster s-au aflat în același timp pe teren vreme de 12-13 minute, mijlocașul Barcelonei fiind schimbat în minutul 85. În această perioadă, cei doi au avut două dueluri directe, ambele câștigate de Puiu. De fapt, la mai toate capitolele, secundul-jucător al Stelei l-a bătut pe starul ibericilor.
Schuster era un mare jucător la acel moment. Câștigase Campionatul European cu RFG în 1980, turneu la care a fost votat în cel mai bun 11 al turneului, iar la finalul acelui an a terminat pe locul 2 în topul Balonului de Aur, după Rummenigge. Câștigase Cupa Cupelor cu Barcelona în 1982, iar cu 5 luni înainte de finala cu Steaua, fusese pe locul 3 la Balonul de Aur, câștigat atunci de Platini. Între Iordănescu și Schuster e o diferență de vârstă de aproape 8 ani!
38-10a fost raportul acțiunilor reușite versus nereușite în cele 52 de minute petrecute pe teren de Iordănescu
Bernd Schuster avea 27 de ani în acel moment, Iordănescu 36 // foto: Imago ImagesAnghel Iordănescu: „Mi-a fost teamă să joc, dar recunosc că mingea încă mă asculta, chiar bine de tot”
În urmă cu 2 ani, Iordănescu povestea în detaliu, într-un interviu pentru GSP, cum s-a născut ideea ca el să joace împotriva Barcelonei, de ce n-a vrut să execute penalty și cum propria evoluție a inspirat aducerea în Ghencea a lui Gică Hagi
- Domnule Iordănescu, cum s-a ajuns ca dumneavoastră să jucați în acea finală?
Cu Ienei antrenor, pe final de antrenamente se ajungea la acele miuțe și de multe ori nu era un număr par de jucători. Și când erau 9 contra 8, nea Imi îmi striga: “Puiule, ia un tricou pe tine și intră la joc!”. Intram, ce să fac?!
Întâmplarea din amicalul cu Verona
-Și vă descurcați?
- Nu sunt modest, recunosc că mingea încă mă asculta, chiar bine de tot!
- Și de acolo i-a venit ideea lui nea Imi?
- Nu lui, ci lui Valentin, care asista la toate antrenamentele desfășurate înainte cu o zi de un meci oficial. Stătea, privea, dar niciodată nu mi-a zis nimic, deși aveam o relație aparte cu el.
- Și cum v-a convins să jucați finala?
- În ianuarie 1986, eram în cantonament în Italia și Valentin i-a zis lui nea Imi: «Bagă-l și pe Puiu în amicale, să vedem dacă se mai descurcă și pe teren mare». Am refuzat, i-am zis că nu are rost să mai joc. Până la un amical cu Verona. Era cel care încheia stagiul. La pauză se schimbaseră toți jucătorii, iar prin minutul 60 nu mai știu cine s-a accidentat.
Jucam în 10 și, din teren, Bölöni striga la nea Imi să bage pe cineva, ca să nu jucăm în inferioritate. Și am intrat ca o panaramă, neîncălzit, am dat de două ori din mâini și din picioare. Culmea e că, iarăși, ca în cazul miuțelor, mi-a ieșit jocul! Cred că acela a fost momentul în care în mintea lui Valentin a încolțit ideea ca eu să mai joc la un moment dat.
Iordănescu: „Valentin a insistat să joc”
- Dacă tot vă asculta mingea și ați fost bun și în amicale, de ce nu v-ați reapucat? Nu mai aveați plăcere?
- Nu mai doream eu. Și știi de ce? Nu pentru că nu mi-ar mai fi plăcut să joc, ci pentru că începusem să fiu foarte atras de munca de antrenor. Deja din perioada OFI Creta îmi notam antrenamentele pe care le făceam cu un antrenor englez.
- Ați intrat, până la urmă!
- Da, fiindcă Valentin își pusese în cap asta și și-a dus până la capăt planul. Cu 10-12 zile înainte de finală iarăși mi-a zis: «Puiule, poate e nevoie de tine pe final». Și eu m-am ținut tare, nu și nu. În ziua dinaintea finalei, era, cred, 11:00 seara. Eram în holul hotelului cu Valentin și nea Imi. Ienei mi-a cerut să merg să verific jucătorii dacă sunt în camere.
Am mers și când am revenit, Valentin îmi zice: «Fugi și tu la somn, că mâine trebuie să fii foarte odihnit». I-am zâmbit și, pentru a-i arăta că nu sunt dispus să joc, nu m-am dus la somn. Apoi i-am spus să nu mă mai șicaneze că și așa eram foarte stresat. I-am zis că e prea mare nivelul pentru mine, mă depășește.
Puiu, alături de Vardinoianis, milionarul grec fan SteauaIordănescu: „Mi-a fost teamă să intru în finală”
- Apoi?
- El avea în cap tot planul, mi-a zis să accept să iau echipamentul pe mine așa, formal, doar ca să stau pe bancă, iar Tudorel, care era suspendat, să poată fi trecut ca secund în locul meu. La încălzire, Tudorel s-a întors către grupul unde stăteau soțiile, a mea cu a lui fiind foarte bune prietene, și i-a strigat soției mele: «Vezi că s-ar putea să ai parte de o mare surpriză în seara asta!».
- Deci n-ați fost din gena lui Lăcătuș, despre care ați spus că n-avea frică de nimic, chiar v-a fost teamă să jucați atunci!
- Recunosc, da, mi-a fost! Îți spun sincer, chiar și la ore bune după meci nu-mi venea să cred ce risc mi-am asumat, la ce mă expusesem. Imaginează-ți că pierdeam vreo minge și din cauza asta am fi primit golul cu care pierdeam finala! Cum puteam să mai privesc eu în ochi jucătorii? Mi-ar fi reproșat toți.
- Și...
Și prin minutul 65, nea Imi a venit la mine pe bancă: «Puiule, te implor, acceptă să intri! Nu vezi că pierdem teren? Ne împing tot mai mult, nu mai avem forță la mijloc, nu mai ținem de minge, nu mai avem personalitate. Te rog, intră!». Și am intrat.
- Din această cauză n-ați vrut să executați penalty, că vă era teamă să nu greșiți?
- Primul la care nea Imi a venit eu am fost. “Puiule, bați!”. I-am zis că în ruptul capului nu execut. Dacă ratam, nu mi-aș fi iertat-o toată viața mea. I-am zis direct: “N-am cum să trag! Dacă ratez eu, ar trebui să dispar de pe acest pământ”. Și n-am tras! Mental nu eram în stare.
Iordănescu: „Ce am făcut eu în finală doar Hagi putea să facă”
- Ați avut puterea să priviți cum au executat colegii?
- La Bölöni și Majearu nu, apoi mi-am zis că trebuie rupt ghinionul. La Lăcătuș, inițial, am crezut că mingea n-a trecut linia după ce a lovit transversala, am crezut că a ratat.
- V-aţi analizat vreodată prestaţia dumneavoastră din acel meci, cu ochii de antrenor?
- O să vă dezvălui ceva ce n-am povestit niciodată. După ce nea Imi a plecat la naţională, am rămas principal. Eram cu Valentin într-o seară şi am pus caseta finalei de la Sevilla. Era o perioadă în care ne gândeam ce jucători mai trebuie să aducem.
Şi văzându-mi prestaţia, practic intrasem într-o echipă lipsită de aportul lui Tudorel, atunci am realizat că avem nevoie de un fotbalist care să fie stângaci, care să dribleze cu uşurinţă, care să rupă ritmul, să fie coordonator. Văzând ce am făcut şi eu în acea finală, i-am zis direct lui Valentin: "Gică Hagi, de la Sportul, e ce ne trebuie!"
{{text}}