UEFA plănuia să ofere gratuit câte 5.000 de bilete pentru fanii celor două finaliste ale Champions League, Real Madrid și Liverpool, dar a schimbat strategia la cererea celor 4 semifinaliste. O parte a fanilor echipelor care vor lupta pentru trofeu pe 28 mai vor beneficia de bilete cu preț redus.
- Liverpool - Real Madrid, finala UEFA Champions League, este programată sâmbătă, 28 mai, ora 22:00
Pe 14 februarie, UEFA anunțase că finalistele sezonului actual de Champions League vor primi câte 5.000 de bilete pentru finala competiției, pe care acestea să le distribuie gratuit celor mai loiali fani. Restul susținătorilor celor două formații din finală aveau să își achite biletele.
În această lună, la cererea celor 4 semifinaliste (Manchester City, Real Madrid, Liverpool și Villarreal), forul continental a renunțat la planul inițial și a adoptat o strategie diferită.
Prețuri reduse pentru o parte dintre fanii care vor asista la finala Champions League
Nu vor mai exista bilete gratuite pentru cei 10.000 de fani (5.000 ai fiecărei finaliste). În schimb, suporterii vor beneficia de reduceri pentru biletele de categorie 3, respectiv 4. Primii vor achita 150 de euro în loc de 180, ceilalți 60 în loc de 70.
Prețurile pentru biletele de categorie 1 și 2 rămân neschimbate: 690, respectiv 490 euro.
Argumentul UEFA pentru renunțarea la biletele gratuite? „Reducerile reprezintă aceeași valoare financiară totală (n.r. - precum oferirea biletelor gratuite) și vor fi finanțate integral de UEFA”.
Cum sunt împărțite biletele pentru finala Champions League
Liverpool a anunțat că UEFA i-a oferit 19.618 locuri pentru finala Champions League. 382 dintre acestea le revin jucătorilor, staff-ului tehnic, membrilor clubului și VIP-urilor.
Stade de France are o capacitate totală de 75.000 de locuri, 52.000 dintre acestea fiind puse la vânzare: câte 19.618 pentru cluburi, restul de 12.764 de bilete pentru fani din toată lumea. Acestea pot fi achiziționate de pe site-ul UEFA.
Rămân 23.000 de bilete, inaccesibile fanilor, care sunt rezervate pentru membrii asociațiilor naționale, partenerii comerciali, responsabilii cu transmisia partidei și membrii programului de ospitalitate al UEFA.
Aleksander Ceferin: „Fotbalul este despre fani și jucători”
Aleksander Ceferin, președintele UEFA, spune despre decizia de a reduce prețurile că reprezintă un gest prin care forul continental își demonstrează respectul față de suporteri.
Am vrut să le demonstrăm fanilor că îi respectăm, că ne-au lipsit în timpul pandemiei și că suntem fericiți că sunt în continuare loiali fotbalului. Cred că trebuie să ne arătăm respectul. Ne costă mulți bani, dar merită să facem asta.
Știam asta dinainte, dar acum este chiar mai evident - fotbalul este despre fani și jucători. Noi, restul, îi susținem. Nu pretind să fiu vedeta, pentru că nu sunt.
Este trist să vezi stadioane goale și să auzi portarii și antrenorii țipând. Nu este la fel. Așa că am vrut să facem ceva simbolic, să le arătăm fanilor că suntem aici pentru ei.
- Aleksander Ceferin
Deși în privința Champions League și-a schimbat stragia, UEFA va oferi bilete gratuite pentru finalele din Europa League (un total de 8.000), Conference League (6.000) și Champions League feminin (6.000).
{{text}}