Karim Benzema (34 de ani), atacantul lui Real Madrid, traversează cel mai bun sezon al carierei. În această stagiune, în toate competițiile, francezul a reușit 43 de goluri în 43 de partide.
Potrivit as.com, francezul consideră că randamentul său fantastic se datorează și bandajului de pe mâna dreaptă, pe care îl poartă la fiecare meci, considerând că îi aduce noroc.
De ce poartă Benzema bandaj la fiecare meci
Benzema a purtat pentru prima dată bandajul de la mâna dreaptă în 2019, din cauza unei accidentări la deget într-un meci cu Betis, scor 2-1. Ulterior, Karim a revenit la partida următoare, cu Sevilla, dar nu a reușit să marcheze.
Norocul francezului s-a schimbat însă la următoarele 4 partide, când a înscris de 6 ori. Potrivit jurnaliștilor spanioli, Karim mai poartă bandajul chiar și în ziua de azi, deoarece consideră că îi aduce noroc.
Benzema, sezon fantastic la Real Madrid
Cu Benzema golgeter și cel mai important om din echipă, Real Madrid a reușit să câștige titlul în La Liga, cu 4 etape înainte de final. Atacantul francez a marcat nu mai puțin de 26 de goluri în campionat, reușind și 11 pase decisive. La ambele capitole, Karim este pe primul loc în La Liga.
În Champions League, Benzema a marcat 15 goluri, contribuind decisiv la calificarea lui Real Madrid în finala cu Liverpool (28 mai). Francezul a înscris de 10 ori numai în fazele eliminatorii:
- 3 goluri cu PSG, în optimi
- 4 goluri cu Chelsea, în sferturi
- 3 goluri cu Manchester City, în semifinale
{{text}}