Carlos Alcaraz (19 ani, 9 ATP) l-a învins fără drept de apel pe Alexander Zverev (25 ani, 3 ATP), în finala Mastersului de la Madrid, scor 6-3, 6-1.
După ce i-a învins pe Rafael Nadal și Novak Djokovic în „sferturi”, respectiv în semifinale, Carlos Alcaraz s-a distrat în finală cu Alexander Zverev. Echilibrul a fost menținut doar la începutul meciului.
Carlos Alcaraz, victorie zdrobitoare în fața lui Alexander Zverev
Deși a jucat 3 ore și 35 de minute în semifinala cu Djokovic, Alcaraz nu a părut să resimtă oboseala. După un start de meci echilibrat, ibericul a rupt ritmul în game-ul 6. Cu break în față, tânărul de 19 ani a fost de neoprit, scor 6-3, după doar 33 de minute.
Actul secund a fost câștigat și mai convingător de Alcaraz. Zverev a început la serviciu, a câștigat game-ul, însă doar cu atât a rămas. A urmat o adevărată demonstrație de forță din partea spaniolului, care a pus capăt meciului după doar 1 oră și 4 minute, scor 6-3, 6-1.
Carlos Alcaraz, record impresionant
Grație succesului de la Madrid, Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător din istorie care reușește să cucerească trofeul turneului din capitala Spaniei. În plus, ibericul este cel care are cele mai multe victorii în 2022 (28). Mastersul de la Madrid este al patrulea titlu câștigat de Carlos în acest sezon, după cele de la Rio, Miami și Barcelona.
{{text}}