Liga 1

MM Stoica, mesaj imediat după Universitatea Craiova – FCSB

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 09 mai 2022

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a postat un mesaj scurt după victoria cu Universitatea Craiova, 1-0.

La miezul nopții, imediat după finalul partidei de pe „Ion Oblemenco”, Mihai Stoica a intrat pe Facebook și și-a exprimat bucuria după victoria care o menține pe FCSB în lupta la titlu.

Mesajul lui Mihai Stoica după Universitatea Craiova - FCSB

„Niciodată n-am crezut că voi rămâne fără cuvinte. S-a întâmplat și asta”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.

Mihai Stoica s-a dezlănțuit după meci

La finalul meciului, Mihai Stoica s-a descătușat. Aflat la tribuna oficială, managerul roș-albaștrilor s-a bucurat alături de fiica lui, Teodora, iar ulterior, oficialul roș-albaștrilor s-a întors către galeria FCSB. S-a îndreptat către sectorul destinat roș-albaștrilor și s-a urcat pe un gard pentru a-și manifesta bucuria, neputând să fie calmat de unul dintre stewarzi.

Am trăit foarte intens. Cred că am început foarte bine jocul, am avut o primă repriză destul bună. În partea a doua, vreo 15 minute, am cedat inițiativa și le-am permis adversarilor să ne preseze. 

Dar am revenit și am împins jocul către poarta lor. A venit un gol meritat, pe final de joc, exact când trebuia. Le-a turnat plumb în ghetele adversarilor. E o victorie meritată. Era 0-0 și trebuie să câștigăm. Ce să fac? Să bag un fundaș? Aveam doi atacanți pe margine și am încercat să forțez pe acest final de meci. Mai erau 10 minute din joc, Ianis a jucat o repriză și ceva. Nu cred că e o problemă că l-am scos.

 A fost un meci foarte disputat, a fost o presiune pusă de public. Mai aveam meciuri grele. Pentru noi, fiecare meci din play-off a fost o finală. Am câștigat destul de multe meciuri și asta mă face să fiu foarte bucuros. Mai avem două finale.

 – Toni Petrea

Clasamentul Ligii 1 

VIDEO Toni Petrea, conferință de presă la finalul partidei dintre CSU Craiova și FCSB: „Chiar cred că am meritat golul”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.