Deși a câștigat cu 3-2 la Botoșani, unde nu se câștigă tocmai ușor, Dinamo se îndreaptă categoric spre un baraj greu (22-29 mai). Potențialii adversari sunt toți puternici: Petrolul, Universitatea Cluj și Hermannstadt. Ce șanse are totuși Dinamo să mai fie și de la anul în prima ligă?
Dinamo speră. Ceea ce e ceva mai mult decât astă toamnă-iarnă. Pe de altă parte, clubul mai are drum lung de parcurs până la a putea fi socotit fie și semiprofesionist. Atât timp cât antrenorul nu-și primește leafa și e încurajat cu metoda stalinistă a foamei și a dragostei obligatorii pentru steag, Dinamo e mai aproape de anii ’50 decât de Europa secolului XXI.
Totodată, dinamoviștii au făcut toate greșelile pe care le poți face atunci când vrei să distrugi o societate, un brand și chiar o poveste de dragoste.
Numai cine n-a vrut n-a jucat la Dinamo
În acest sezon, dinamoviștii au avut preparator fizic așa cum a avut România cosmonauți. Și au rulat fotbaliști cât pentru un record mondial. Numai cine n-a vrut n-a jucat anul acesta la Dinamo București. Mai aveau puțin și băgau în teren toată populația din Săftica. Debandadă și la nivelul conducerii, debandadă și la nivelul conducerii tehnice, unde, dacă apucai să clipești, gata, ratai schimbarea antrenorului.
Strict fotbalistic, punctul foarte slab al lui Dinamo a fost apărarea. Poate cea mai nereușită din istoria clubului. Cuplul central de fundași, lateralii și portarul și-au unit superputerile și au făcut Dinamo să joace întocmai ca o găină recent decapitată.
Paradoxul
Cum a ajuns Dinamo în situația asta? E un paradox la mijloc. Societatea românească este categoric administrată de neosecuriști și neosecurism. Gradații conduc, cum știu (și nu știu), totul. Doctori contrafăcuți în securitate de sus până jos și de la stânga la dreapta.
Și exact în momentul în care Internele și neospecialii au mai multă putere ca oricând în România tranziției (inclusiv economic), fosta echipă atât de apropiată și de Miliție și de Securitate e cu un picior (și jumătate) în divizia secundă. Cum și de ce?
Cine a muls Dinamo până n-a mai rămas nimic de muls din „Groapă”? „Groapă” care, în sfârșit, va fi (va fi?!) modernizată. Peste trei ani (ani românești, deci nu se știe, scurgerea timpului la vlahi i-ar lăsa bouche bée pe Einstein & Hawking, dacă ar mai trăi să o vadă) ar trebui să apară un nou stadion.
O prăbușire ca un rezumat
Răstimp, Dinamo a rămas cu suporterii și cu amintirile. Fostele glorii (cu excepția semnificativă a lui Răducioiu) s-au îndepărtat, treptat, de echipă. Și chiar dacă are numele și palmaresul, Dinamo pare cea mai departe de ea însăși, cea mai departe de istoria ei glorioasă. Altfel n-ar fi jucat imediat după finala Champions League un jalnic baraj de rămânere în prima ligă românească.
Prăbușirea lui Dinamo este un rezumat a ce s-a întâmplat cu România de la ’89 încoace. La fel ca Dinamo, suntem într-un faliment moral și într-unul economic mascat de pocnitori și perdele de fum și ne târâm zilele cu speranță de câine.
{{text}}