Tenis

Alcaraz rămâne modest după triumful la Madrid: „Nu mă consider cel mai bun din lume”

Carlos Alcaraz Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 09 mai 2022

Carlos Alcaraz (19 ani, 9 ATP) l-a învins fără drept de apel pe Alexander Zverev (25 ani, 3 ATP), în finala Mastersului de la Madrid, scor 6-3, 6-1. 

Alcaraz a încheiat o săptămână perfectă la Madrid. După ce i-a eliminat pe Rafa Nadal și Novak Djokovic, tânărul spaniol l-a învins și în finala turneului pe Zverev, în doar 62 de minute. 

Carlos Alcaraz: „Nu mă consider cel mai bun din lume”

Cu toate acestea, ibericul, considerat de mulți cel mai bun tenismen al momentului, rămâne cu picioarele pe pământ.

„Nu mă consider cel mai bun din lume pentru că am câștigat la Barcelona și Madrid. Djokovic este numărul unu în clasament. Trebuie să îmbunătățesc totul. 

Uitați-vă la Rafa, Djokovic și Federer! Toți se îmbunătățesc și nu stagnează, asta vreau să fac. Am lovituri bune, dar pot fi îmbunătățite și pot deveni mai bune”, a declarat Alcaraz potrivit Marca.

Urmează Roland Garros?

Alcaraz a anunțat următorul său obiectiv după turneul de la Madrid, cel de a triumfa la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. 

„Este un turneu foarte, foarte special pentru mine. Este primul la care am venit în copilărie, când aveam șapte-opt ani. Să-l câștig ar fi foarte important. Ar însemna mult”, a mai precizat spaniolul.

Citește alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.