International   •   Campionate   •   TRAGEDIE

Șocant! Moarte suspectă a unui fotbalist de 29 de ani » A fost coleg cu Moți și Keșeru la Ludogoreț

Jody Lukoki a decedat la vârsta de 29 de ani Foto: Imago

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 09 mai 2022

Jody Lukoki și-a pierdut viața astăzi. Internațional congolez crescut la Academia lui Ajax și care jucase aproape cinci ani la Ludogoreț cu Moți și Keșeru, acesta fusese concediat de Twente în februarie după o condamnare pentru violență domestică. Nu se știe deocamdată cauza morții.

O veste a cutremurat astăzi fotbalul olandez. Jody Lukoki, un jucător de numai 29 de ani, încă activ, a murit! 

Jody Lukoki era supranumit „Fiul Vântului”

Născut la Kindu, în RD Congo, pe 15 noiembrie 1992, a emigrat de mic cu familia în Țările de Jos, stabilindu-se la Amsterdam. În vara lui 2003, a ajuns la Academia lui Ajax și, șapte ani și jumătate mai târziu, a debutat la prima echipă. 


Supranumit „Fiul Vântului” datorită vitezei sale, acesta a cucerit 3 titluri la rând cu „lăncierii” (2011-2013), dar nu s-a impus în primul „11” antrenat de Frank de Boer. 

Împrumutat la Cambuur, apoi vândut la Zwolle, Lukoki a semnat cu Ludogoreț pe 1 iulie 2015 (pentru un milion de euro), cu o lună înainte să vină și Claudiu Keșeru la clubul din Razgrad. A jucat aproape cinci ani în Bulgaria, coleg cu Moți și Keșeru, apoi a ajuns în Turcia, pentru un sezon la Malatyaspor. 

Jody Lukoki și-a bătut iubita cu pumnii și picioarele

Anul trecut, înainte de startul stagiunii, a revenit în Țările de Jos, la Twente. Nu a rezistat prea mult. Un scandal a declanșat ruptura. În februarie, a fost condamnat la două săptămâni de închisoare cu suspendare (și trei ani sub supraveghere) și 80 de ore de muncă în folosul comunității. 


Era condamnat pentru violență domestică. Mai clar, fusese acuzat că își bătuse iubita cu pumnii și picioarele, de mai multe ori, între octombrie și ianuarie. 

După hotărârea tribunalului, conducerea lui Twente a reacționat. „Suntem șocați! Vom lua măsuri imediat”, declara atunci directorul general Paul van der Kraan. Clubul i-a reziliat contractul. 

Din 17 februarie, nu mai jucase nicăieri. Și, dintr-o dată, astăzi, presa batavă a dat terifianta știre: „Jody Lukoki și-a pierdut viața”. Nu se știe încă motivul morții.

12 trofeea cucerit Jody Lukoki în carieră: 3 la Ajax, 9 la Ludogoreț

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.