Ministrul Sportului a respins apelurile Gazetei. Între timp, pe la competiții internaționale o echipă națională a României cântă un așa-zis imn al unui așa-zis ținut.
Încă un motiv să ne inflamăm. Sau poate că nu. SFMB. Să fim mai buni! Să nu sărim ca arși, fripți și prăjiți când cineva pe al cărui echipament scrie România cântă un cântec în altă limbă decât limba română. Un cântec, nu un imn. Ca să fie imn, trebuie să fie al unei țări recunoscute internațional, nu un ținut în care se plămădește kurtoskalacs.
Despre muzică
Unde, când și cum. Duminică, 8 mai 2022. Campionatul Mondial de hochei, grupa a II-a valorică. Meci între România și Ungaria. Câștigă Ungaria cu 4-2, iar România retrogradează în grupa a III-a valorică.
Dar în aceste rânduri nu este vorba despre ofsaidul la linia albastră, ci despre muzică. Este finalul partidei. Echipele se aliniază la centrul patinoarului și, după imnul învingătoarei, intonează ceva împreună. Nu este tot imnul Ungariei, iar al României nici atât. Este așa-zisul imn al așa-zisului Ținut Secuiesc. Trei jucători din echipa României nu participă la momentul artistic.
Ceilalți, majoritatea etnici maghiari, cântă. A fost un boicot similar celui când unii refuză ritualul Black Lives Matter, rămânând în picioare?
Perpetuarea unei glume proaste
Mai degrabă nu, aici nu este nimic interpretabil. Dar este vorba tot de o simbolistică. Una etnică, nu rasială. Două județe și jumătate din România, Covasna, Harghita și ceva Mureș, așa-numita Regiune Autonomă Maghiară de pe timpul comuniștilor, acum autointitulată Ținutul Secuiesc, dorește o autonomie deplină.
De fapt, dorește mai mult, dar nu intrăm în amănunte. Aici nu discutăm că guvernul lui Viktor Orban finanțează Sepsi sau Csiksereda. Problema este că se perpetuează gluma asta la care participă niște sportivi care reprezintă România și arată clar că își doresc să reprezinte pe altcineva. Porți tricoul unei naționale române, nu fraternizezi cu adversarul chiar dacă etnic te identifici cu el. Este foarte simplu.
Apropo. Cum ar fi fost ca Laszlo Boloni sau Atilla Kun să cânte imnul Ungariei atunci când jucam cu vecinii de la vest? Sau poate pe atunci era mai puțin loc de întors?
Noi vrem să fim naivi
Ca să dramatizez, m-aș întreba retoric ce o fi simțit în clipele acelea Roberto Gliga, fiul fostului mare internațional Marius Gliga. Nu știu cine au fost spărgătorii de imn, dar ceva îmi spune că Gliga s-a numărat printre ei. Fără să pozeze în al doilea Avrămuț Iancu.
Ce știm sigur este că Eduard Novak, domnul ministru al sportului specializat în mesaje bilingve, nu a răspuns apelurilor repetate ale Gazetei. Nu doar că nu a răspuns, dar le-a și respins. Un alt înalt demnitar român, ministrul mediului Tanczos Barna, s-a aflat la meci și a stat în mijlocul galeriei maghiare. Sigur că dacă vrei să fii naiv, asta nu ar însemna nimic.
Mai ales că T. Barna a declarat că era acolo cu gândul că va asista la o performanță istorică a României? Cum se putea asta în condițiile în care România pierduse deja toate întâlnirile de pînă atunci, contra Sloveniei (1-9), Coreei de Sud (1-4) și Lituania (4-5)?
Bravo, Stat Român!
Și bineînțeles că auriștilor pucul ăsta ridicat la fileu le-a trebuit. Așadar, ne inflamăm degeaba și ar trebui să ne concentrăm asupra frumuseții jocului? Care joc, hocheiul, chiar este frumos. Iar Statul Român are grijă să nu fi construit sau întreținut niciun patinoar din România. Cum spuneam, la Miercurea Ciuc și la Gheorgheni au construit alții.
{{text}}