Liga 2

„Amu îi amu!” » Căpitanul lui U Cluj prefațează ziua în care ardelenii pot reveni în elită

Romario Pires, U Cluj // foto: Imago Images

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 10 mai 2022

Romario Pires (33 de ani), căpitanul lui U Cluj, anunță un meci mare al „șepcilor roșii” diseară, cu Hermannstadt, și promovare directă, nu baraj cu Dinamo.

  • U Cluj - Hermannstadt se joacă în această seară, de la ora 19:30, live pe GSP.ro și în direct la TV pe DigiSport 1, OrangeSport 1 și PrimaSport 1.
  • Cele două sunt la egalitate de puncte, cu două runde înainte de finalul play-off-ului. O victorie le-ar asigura gazdelor promovarea directă, avantajate de criteriul numărului de puncte la finalul sezonului regulat, în timp ce oaspeții ar trebui să aștepte ultima rundă, dacă înving azi. 

Romario Pires, înainte de U Cluj - Hermannstadt: „Amu îi amu!”

>

- Romario, ce înseamnă pentru tine să fii căpitan al Universității Cluj? 
- E o responsabilitate mare, dar sunt extrem de mândru să fiu în această poziție. Sper să corespund mai departe așteptărilor orașului, echipei, fanilor.

- Promovează U Cluj marți cu Hermannstadt? 
- Pentru asta muncim, pentru asta suntem la U. Am înțeles că vor veni peste 20.000 de oameni la stadion. Avem un grup bun și am vrut promovarea directă de la început. După ani de așteptare, mai avem un pas spre promovare. Sau cum zic oamenii la Cluj: „Amu îi amu!”

- Ai jucat la Petrolul, cu care ai o Cupă a României, ai jucat la Hermannstadt, la ambele ai fost căpitan, iar tu ești braziliano-ploieștean, soția și casa fiind acolo. Cum este această situație pentru tine? 
- Am jucat și acolo, și dincolo, am respect față de Sibiu, iar Petrolul se poate spune că e o echipă specială pentru mine. Dar eu port alb-negru acum, sper să-mi fac treaba cât mai bine. (râde) Și în prima divizie. Eu vreau să promoveze U Cluj, e tot ce mă interesează.

Romario Pires, despre un eventual baraj cu Dinamo

- Te-ai gândit cum ar fi dacă ați juca împotriva lui Dinamo la baraj? 
- Chiar nu m-am gândit vreodată la asta. Mi-e mintea doar la meciul următor, depinde doar de noi. Dacă facem ceea ce trebuie, nu mai e necesar să ne gândim la baraj.

- Ai fost dorit de „câini” în trecut, dar mutarea nu s-a materializat niciodată. 
- Știu că Dinamo e mare, are tradiție, dar n-a fost să fie. Nu pot spune ce-ar fi fost dacă...

„CFR Cluj va lua campionatul”

- Cine va cuceri titlul în Liga 1? 
- CFR știe să câștige titluri, cred că va lua iar campionatul până la urmă.

- Vă motivează performanțele rivalilor locali? 
- Hai să fim corecți! Trebuie să-i felicităm pe cei de la CFR Cluj pentru performanțe, dar ținta noastră trebuie să fie să readucem U în prima divizie. Acesta e targetul nostru.

- Care a fost cel mai greu adversar al tău în prima ligă? 
- Când am fost la Petrolul în 2013, echipa de atunci a Stelei era cea mai tare. Pot spune că e cea mai bună formație pe care am văzut-o în România în cei zece ani pe care i-am petrecut aici.

- Chiar, te-a dorit vreodată Gigi Becali? Ce părere ai despre el? 
- Habar n-am. La mine n-a ajuns nimic. Ce cred despre el? Cred că nu a criticat niciodată un fotbalist bun, care-și face munca pe teren.

U Cluj reprezintă un oraș mare, cum e și Petrolul la Ploiești. Uite ce suporteri avem! Nu reprezentăm doar un club cu tradiție, ci un mare oraș. Forța noastră e faptul că avem un vestiar foarte puternic. Eu am ajuns în ianuarie, dar când intru în vestiar realizez că sunt la o echipă mare. Iar băieții sunt fantastici.

- Romario Pires, U Cluj

1 golîn 11 meciuri a marcat Pires pentru U Cluj

3 goluriși un assist a reușit în 30 de partide în tricoul Petrolului

63 de meciuri,7 goluri și un assist a strâns brazilianul pentru Hermannstadt

Mai multe știri din Liga 2: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.