Liga 1

Preferata fanilor lui Dinamo: o siglă dintre cele 5 s-a detașat clar, după prima zi de votare + Reacția lui Cornel Dinu: „Nu îmi place!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 10 mai 2022

Cornel Dinu, unul dintre cele mai importante nume din istoria lui Dinamo, a comentat cele 5 propuneri de sigle din care se va alege noua emblemă a „câinilor”. După prima zi în care fanii au fost invitați să voteze pe Facebook, una dintre propuneri s-a detașat clar. 

Clubul a dezvăluit aseară pe pagina oficială de Facebook care sunt cele 5 „finaliste” dintre care se va alege viitoarea siglă a „câinilor”, iar Cornel Dinu spune că nu este de acord cu niciuna.

Cele 5 „finaliste” pentru noua siglă a lui Dinamo

O siglă s-a detașat în topul fanilor


În doar 13 ore de când au fost postat cele 5 sigle pe contul oficial de Facebook, una dintre propuneri s-a distanțat în topul fanilor. Cea mai votată în prima zi a strâns 9.600 de voturi, cu 6.000 peste a doua.

Cea mai votată siglă de către fanii lui Dinamo, în prima zi

A doua siglă din topul fanilor a strâns 3.500 de voturi. 

A doua propunere, în topul preferințelor fanilor

Fanii lui Dinamo au la dispoziție 4 zile pentru a vota pe Facebook viitoarea siglă a lui Dinamo.

Cornel Dinu critică noile propuneri de siglă la Dinamo

„Nu-mi plac, chiar mă enervează. În primul rând, acel «D» e de sorginte slavă și a fost adus la Dinamo la înființarea echipei în 1948. Iar eu, deşi am jucat mulţi ani de zile cu el pe piept, nu sunt de acord cu el. Sunt de acord cu ceva mult mai simplu.

În cea cu câini, nu sunt nişte câini. Par mai degrabă nişte cai de la hipodromul de la Băneasa, care nu mai există. Din ce am văzut până acum, nu sunt de acord cu niciuna. 

Procedura în sine nu mi se pare deloc inspirată. La fel şi cu istoria acestor embleme a lui Dinamo, care Dinamo în anii '90 a trecut prin trei transformări a spus Cornel Dinu la Orange Sport.

Mai mult, „Procurorul” spune că nu mai are nicio legătură cu clubul, fiind deranjat de modul în care a fost tratat.

„Nu mai am nicio legătură. Patru ani m-au înjurat . Nu mai vreau nimic. Să nu aud de Dinamo! Patru-cinci tipi de acolo m-au înjurat ca peste uşa cortului. Îmi ajunge. Am încheiat discuția”,”, a adăugat Dinu.

Cum se alege noua siglă a lui Dinamo

Sâmbătă, 14 mai, va fi aleasă noua siglă. DDB (acționarul minoritar al grupării), a anunțat luni seară 5 sigle care au intrat  în competiția finală pentru „unica stemă”. Ele au fost expuse public de către Dinamo 1948 pe rețelele de socializare și pe site pentru ca suporterii să voteze!

  • Sigla va fi aleasă de 5 comisii.
  • Cele 5 logo-uri vor fi votate timp de 4 zile pe pagina oficială de Facebook a clubului, ele urmând să primească puncte de la 1 la 5, în funcție de rezultat: poziția 1 (5 puncte), poziția 2 (4 puncte), poziția 3 (3 puncte), poziția 4 (2 puncte), poziția 5 (1 punct).
  • A doua comisie de vot va fi din cadrul DDB. Modul de punctaj va fi același ca la prima comisie.
  • A treia comisie va fi formată din legendele ale lui Dinamo, care vor vota cele 5 propuneri și punctajul va fi același ca la prima comisie. 
  • A patra comisie va fi formată din cei mai importanți jucători din lotul actual și din o parte din antrenorii de la grupele de juniori ale clubului. Același punctaj.
  • A cincea comisie va fi formată din reprezentanții de marketing ai clubului. Modul de punctaj va fi același, ca la prima comisie. 
  • Punctajele vor fi publicate într-un comunicat oficial, împreună cu noul logo ales câștigător pe 14 mai 2022, de ziua clubului, când Dinamo București va împlini 74 de ani.
  • Noul logo va deveni oficial începând cu sezonul 2022-2023

VIDEO Ionuț Rada, despre situația de la Dinamo: „Se chinuie tare, îi chinuie și pe suporteri”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.