Emil Hossu-Longin, jurnalist TVR, a fost martor ocular la momentul care a inflamat spiritele după meciul de hochei Ungaria-România și explică întregul context pentru cititorii Gazetei. „Eu nu i-am văzut pe jucători cântând imnul respectiv. Ei doar au stat în fața galeriei când se fredona acel cântec, e o tradiție a lor, nu ceva provocator", spune el.
Un singur ziarist român a fost acreditat la CM de hochei din Slovenia: Emil Hossu-Longin, jurnalist de sport cu 32 de ani de experiență și un foarte bun cunoscător al hocheiului. El a asistat la cele 4 înfrângeri ale naționalei României, dar și la momentul care avea să declanșeze în țară un scandal teribil.
"Jucătorii noștri au rămas pe gheață la final și au cântat imnul Ținutului Secuiesc. Nu trebuia să se întâmple așa ceva!", a comentat pentru Gazetă președintele Federației, după ce, ieri, ecourile fuseseră stârnite și în zona politică de intervenția vicepreședintelui Grindeanu: "Este un afront și o lipsă nerușinată de respect față de România, față de români și față de tricolor".
- Emil, salut. Povestește pentru publicul Gazetei, te rog, cum s-a văzut de la fața locului acest moment care a provocat atâtea reacții.
- Să începem cu ce e mai important legat de acest ultim meci: jucătorii nu au cântat nimic! Eu nu i-am văzut cântând. Apoi, ca să detaliez un pic, momentul respectiv s-a repetat la finalul fiecărei partide. Este, de fapt, un obicei moștenit din campionatul intern: suporterii din Miercurea Ciuc și din împrejurimi cântă acest cântec, iar jucătorii de origine maghiară stau pe gheață și se uită la galerie. E felul lor de a le mulțumi fanilor pentru susținere.
- Să ne întoarcem la momentele din Slovenia.
- Da. La meciurile României au fost vreo 70 de suporteri, cam așa. Dintre ei, 50-60 erau toți veniți din aceeași zonă, Harghita - Covasna. Și la fiecare final de meci a fost acest ritual. În hochei nu se cântă imnurile la început, ci după meci, când se intonează doar imnul echipei câștigătoare. Noi n-am câștigat niciun meci, nu s-a intonat imnul României, dar există acest obicei ca jucătorii să vină în fața galeriei, iar suporterii să fredoneze acel cântec al Ținutului Secuiesc. Așa a fost la toate cele 4 meciuri, nu doar la ultimul, cel care a declanșat scandalul.
"Doar au stat pe gheață și au ascultat"
- Și tu ce ai văzut?
- Din cei 22 de jucători din lotul României, 12 sunt etnici maghiari. Mai avem 6 sunt naturalizați, adică trei ruși, doi ucraineni și un slovac, și 4 români. Ei n-au participat la momentul respectiv, ci s-au dus către vestiare. Cei 12 au rămas pe gheață la finalul fiecărui meci, pentru a asista la momentul galeriei. N-au cântat, doar au stat acolo, în fața suporterilor care cântau.
- Președintele Federației spune că au cântat și jucătorii.
- Eu nu pot să confirm asta, pentru că efectiv nu i-am văzut cântând.
- Că n-au cântat, ci doar au asistat la momentul galeriei, e mai degrabă o presupunere a ta, bazată pe ce ai mai văzut în trecut, nu? Pentru că filmările sunt din spate sau din lateral, nu poți spune sigur că de data asta n-au cântat. În trecut au făcut-o sigur.
- Și eu am o filmare din spate. Se vede că sunt imobili, nu participă așa, din suflet. Când cânți, te miști măcar un pic. Ei doar stau pe gheață și ascultă.
- Ești de acord că, fiind vorba despre naționala României, nu despre un meci al unei echipe de club din județele respective, gestul lor este cel puțin discutabil?
- Eu cred că a fost doar obișnuița lor de a face acest gest la fiecare final de partidă din campionatul intern sau din Erste Liga. Așa e de 20 de ani, nu de ieri, de azi. Suporterii cântă acel cântec, jucătorii vin în dreptul galeriei și asistă. Poate uneori cântă și hocheiștii, nu știu. Acum eu nu i-am văzut cântând. În plus, nimeni din delegație nu s-a inflamat în Slovenia. Antrenorul, cineva din federație, conducătorul delegației s-ar fi putut sesiza să le spună "băi, nu e ok să cântați asta". Dar nimeni n-a făcut-o, pentru că n-a fost ceva provocator. Și evident că jucătorii au zis "dacă nu deranjăm, de ce să nu facem ce facem de obicei, adică să ne salutăm suporterii în felul nostru?".
"Sport Klub Miercurea Ciuc, care acum e Csikszereda, aparține de Ministerul Sportului. Și are pe tricouri inscripția Székelyföld, adică Ținutul Secuiesc. Așa joacă peste tot, și în campionatul intern, și afară. Nu s-a sesizat nimeni de la Minister. Nu văd de ce ne inflamăm acum, de parcă acum am descoperit că oamenii de acolo sunt etnici maghiari"
- Emil Hossu-Longin, jurnalist TVR
- Dar ...
- Și până la urmă, nu e nimeni de vină dacă "naționala" a fost susținută acolo de doar 10 oameni în tricolor și de alți 50-60 în tricourile Ciucului sau ale Gheorghieniului. Jucătorii s-au simțit ca acasă și au reacționat ca acasă: s-au dus în fața galeriei, pentru ritualul obișnuit. Repet, așa e de 20 de ani!
- Nimeni nu vrea să inflameze spiritele gratuit. Este însă o situație sensibilă, în care un gest, o declarație, o lozincă pune repede gaz pe foc.
- E adevărat că e sensibil, dar dacă așa a fost la fiecare meci, jucătorii nu s-au gândit că e vreo problema. Și-apoi, dacă 12 din 22 sunt de origine maghiară, cum ai putea să-i împiedici? Ce să faci, să te duci să-i iei de pe gheață?
„Și-au încurajat jucătorii lor. Nu naționala României"
- Cum ți se pare, ca ziarist de sport și iubitor de hochei, declarația fostul președinte al federației, acum ministru al mediului, Tanczos Barna: "Am fost acolo să susțin susținut jucătorii din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni și Brașov". Deci nu "am fost să susțin naționala României", ci jucătorii din zonă.
- Cam asta e atmosfera, da. Oamenii vin, se bucură când România înscrie, dar practic atașamentul lor este legat de jucătorii echipelor lor din zonă. Așa a fost și la acest Mondial din Slovenia. Cei 10-15 scandau "Hai România", în timp ce restul de 50-60 erau mai pe persoană fizică. Adică și-au susținut jucătorii lor. Nu direct echipa națională. Dar atmosfera a fost super relaxată. Uite, îți mai dau un exemplu!
- Te rog ...
- La meciul cu Ungaria, la care au asistat vreo 2.000 de suporteri maghiari, n-am mai auzit ce auzeam acum mulți ani. Nimic despre țigani, nimic împotriva României. Ungurii și-au văzut de ale lor, și-au încurajat echipa civilizat și atâta tot. Pe vremuri era cu totul altfel.
- Adică?
- Păi, de exemplu, am avut parte de experiențe destul de complicate când relatam despre duelurile Steaua - Ciuc, care au contat zeci de ani în hocheiul românesc. Acum, Bucureștiul nu mai este o amenințare pentru cei din Harghita-Covasna, hocheiul este o afacere locală sau zonală. Ciucul e în rivalitate doar cu Brașovul, dar practic au același fond de jucători, polulul de putere e acolo în județele limitrofe. Și asta se simte, pentru că s-a calmat toată tensiunea aia mare de pe vremuri.
- Revenind de unde am plecat, cum ai caracteriza momentul de la finalul meciurilor?
- Interpretarea lor e o exagerare. Sigur, se poate discuta despre anumite sensibilități, dar nu cu argumente politice. E o chestie sportivă și ar trebui rezolvată tot de organismele sportive. Hocheiștii români de etnie maghiară n-au asistat la acel moment al galeriei ca să inflameze spiritele. Cântecul ăla se cântă de 20 de ani, e o tradiție a lor. Am vorbit și cu jucătorii români din lot. Ei au ales să meargă la vestiare, dar nimeni nu i-a înjurat că n-au stat pe gheață, iar ei nu s-au simțit deranjați că ceilalți au rămas. Este o obișnuință transferată de la cluburi la națională. Atâta tot! Prin urmare, reacția din țară mi se pare exagerată.
6din cele 7 patinoare acoperite din România sunt în zona Harghita - Covasna. Celălalt e în Galați
49de patinoare acoperite sunt în Ungaria. Bucureștiul, capitala României, nu are niciunul
{{text}}