Liga 1

Cel mai „rupt” play-off din istorie! Abis fără precedent în fruntea Ligii 1

Niciodată, de când Liga 1 se joacă în actualul sistem, n-a existat o diferență atât de mare între locurile 3 și 4: 14 puncte!

Articol de Aurelian Botezatu  —  joi, 12 mai 2022

Niciodată, de când Liga 1 se joacă în actualul sistem, n-a existat o diferență atât de mare între locurile 3 și 4: 14 puncte!

Indiferent ce se va întâmpla în ultimele două runde, play-off-ul 2022 este cel mai „rupt” de când campionatul nostru se joacă în format sezon regulat - play-off/play-out (2015/2016). Niciodată în istorie, după 8 etape, n-a existat o diferență de puncte atât de mare, 14, între locul 3, ocupat în prezent de Universitatea Craiova, și locul 4, pe care se află Voluntariul. A doua cea mai mare distanță între aceste poziții s-a consemnat în 2019/2020 și a fost de (numai) 4 puncte. 

Aer de vacanță sau lipsă de valoare? 

Practic, în momentul de față, avem de-a face cu două lumi. Una a cluburilor care se bat la titlu, CFR Cluj, FCSB, sau au făcut-o până acum, cazul Universității Craiova, cealaltă a figurantelor, echipe care cu greu le mai încurcă, din când în când, pe favorite. Sau altfel spus, care odată calificate în această fază a competiției, deci scăpate de emoțiile retrogradării și cu mai mulți bani în cont, nu mai au nicio tragere de inimă. 

Chiar și în condițiile în care, anul acesta, până și locul 4 poate prinde Conference League, dacă Universitatea câștigă din nou Cupa României, senzația „de vacanță”, sau lipsa de valoare?!, predomină în a doua jumătate a clasamentului. 

A fost cazul inclusiv la Farul - Voluntari (1-1), sâmbătă, iar de FC Argeș, 0-6 cu CFR, ce să mai spui?! Ilfovenii i-au luat 4 puncte lui Gică Hagi, din două confruntări, și le-au pus o piedică oltenilor, 3-1. Însă pierderea lui Budescu, accidentat, i-a transformat într-o trupă docilă. Farul, e clar, nu mai are forța din anii în care se bătea la titlu, trofeu pe care l-a și câștigat în 2017. Cu excepția lui Pitu, Academia n-a mai produs nimic cu care „Regele” să amenințe trio-ul CFR - FCSB - Craiova. 

Dezinteres pentru FC Argeș

Argeșul? Nici măcar faptul că Andrei Prepeliță a menajat câțiva titulari pentru returul cu Voluntari, din semifinalele Cupei, nu șterge impresia deplorabilă pe care a lăsat-o în play-off. Din vestiar a răzbătut la un moment dat informația că jucătorilor nu li s-ar fi spus despre ușa pe care locul 4 le-ar putea-o deschide către Europa. Președintele Jean Vlădoiu a dezmințit prompt, dar chiar și așa! 

Întreaga situație de la Pitești arată cât de puțin îi interesează pe unii dintre protagoniști competiția. 

Rușine mai mare ca asta n-am trăit, nici în cariera de fotbalist, nici în cariera de antrenor, nici în cariera de conducător! Cea mai umilitoare seară! Unii dintre jucători sunt în vacanță deja. Mi-e jenă să ies pe stradă, mi-e jenă să vorbesc la TV. 
- Jean Vlădoiu, președinte FC Argeș, după 0-6 cu CFR

E adevărat, cu 3 puncte în 8 etape, FC Argeș nu e în acest moment cel mai slab loc 6 din 2016 încoace. Gazul, în 2020, și ASA Tg. Mureș, în 2016, adunaseră tot 3 puncte după 8 runde, din câte 3 remize. Marea rușine a fost Sepsi, în 2019, cu doar un singur punct câștigat!

SezonDiferența dintre locurile 3 și 4Echipele de pe 3 și 4
2021/2022 14 CSU Craiova / Voluntari
2020/20210Sepsi / CSU Craiova
2019/20204Astra / FC Botoșani
2018/20193CSU Craiova / Viitorul
2017/20182CSU Craiova / Astra
2016/20173Dinamo / CFR Cluj
2015/20160Pandurii / Dinamo

Sepsi a fost cel mai slab loc 6 după 8 runde

AnClubPuncte
2022FC Argeș3
2021Clinceni7
2020Gaz Metan3
2019Sepsi1
2018Poli Iași4
2017Astra4
2016ASA Tg. Mureș3

200.000 de euroe diferența la bani, din drepturi TV, între locul 6 (1.960.000 de euro), ultimul din play-off, și locul 7 (1.760.000 euro), primul din play-out

VIDEO. Jean Vlădoiu, președinte FC Argeș: „Jucătorii noștri trebuie să dea totul până la final!”

>

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.