Altele

Noi semne de întrebare privind sănătatea lui Putin » A lipsit de la evenimentul lui preferat din Rusia

Vladimir Putin/ foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 11 mai 2022

Vladimir Putin, președintele Rusiei, nu a participat la meciul de hochei din cadrul Festivalului Național de la Soci. Este doar a doua oară când liderul de la Kremlin lipsește de la partida la care mai participă oficiali de top, lideri de securitate, oligarhi și celebrități.

Potrivit The Sun, deși era programat să joace în meciul de hochei de la Soci, Putin nu și-a făcut apariția la eveniment. Președintele Rusiei a transmis în schimb un mesaj video.

Putin, absență misterioasă de la evenimentul anual de hochei de la Soci

Conform sursei menționate, pe fața lui Putin s-au putut observa pete negre, acoperite de machiaj, lucru care ar denota că liderul de la Kremlin ar fi bolnav.

„De obicei, această dată era salvată în calendarul său. Cu siguranță, ceva nu este în regulă, iar din acest motiv nu a participat”, a transmis o sursă The Sun din Rusia.

De obicei, Putin era nelipsit de la meciul de hochei, pe care îl câștiga în fiecare an. În 2019, acesta a marcat chiar 8 goluri, înainte să facă turul victoriei pe gheață.

În mai 2021, la ediția precedentă a Festivalului Național de la Soci, Putin declara că hocheiul îi oferă o calitate superioară vieții: „Te ajută să îți prelungești viața, să ai o calitate a vieții superioară”.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.