Căpitanul sfâșiat de dileme

Daniel Trancă ne luminează. Nu a ieșit de pe gheață când s-a cântat „imnul” secuiesc pentru că i-ar fi bătut obrazul concetățenii din Gheorgheni!

Slavă nuanțelor! Trăiască răstălmăcirile! Iubim griurile, adorăm interpretările cu ricoșeu. Intră în scenă analiștii, politicienii. Simplul devine complicat, iar evidența este luată în bătaie de joc. Cu cât sunt mai clare, faptele trebuie complicate. Au cântat, n-au cântat? Și pentru cine, pentru ce, de ce? Și când te gândești că toată fierberea asta a fost posibilă într-un sport pe cale de dispariție în România: hocheiul. Un moment controversat se transformă în dezbatere națională. De ce nu, este nevoie mereu să mai ieșim din lâncezeala creierelor.

Delictul lipsei de respect

Numiții Mircea Constantin, Roberto Gliga și Cătălin Berdilă au plecat la vestiare în timp ce colegii lor cântau așa-zisului Imn al așa-numitului Ținut Secuiesc. Cântau sau doar asistau ca niște melomani la momentul artistic, avem deja două versiuni pe masă. Indiferent de ipostază, dinspre MTS ni se transmite că respectivii sunt pasibili de delictul lipsei de respect. Asta spune în fond comunicatul bilingv al ministrul sportului Eduard Novak.

Blat pe gheață?

În contrapartidă, conducerea Federației Române de Hochei salută atitudinea celor trei mai sus amintiți, anunțând concomitent sancțiuni contra „cântăreților”, pe care, prin vocea secretarului general FRH, Alexandru Nistor, îi acuză că nu și-au apărat corect șansele în meciul cu ungurii. Acuzații grave, dar care cu greu pot fi probate. Cel puțin asta ne spune experiența din mirificul nostru fotbal unde blatul este parte a codului genetic.

Viceversa

Să revenim la comunicatul lui Eduard Novak, care începe ipocrit cu felicitări pentru participarea la Mondial, realizare mai veche decât mandatul dumnealui! Potrivit domnului ministru, care ne învață un pic și regulamentul, toți cei care ne-am pus întrebări în legătură cu semnificația clipului muzical de la Ljubljana de la sfârșitul meciului Ungaria-România 6-4 ne facem vinovați de asemenea de o vădită lipsă de respect. Interesant. Față de cine? Față de cei care, totuși echipați (travestiți?) în tricourile naționalei României, au participat la cântarea „Imnului Ținutului Secuiesc”?

Și noi care gândeam că lipsa de respect este fix a celorlalți. Nu vi se pare însă că replica domnului E. Novak seamănă pe undeva cu bancurile de la Radio Erevan cu nu vi s-au dat, ci vi s-au luat, ori cu propaganda tovarășilor ruși care se declară asediați de elementele reacționare de pe întreg mapamondul?

Simbolistica e aceeași

Zic unii că ne inflamăm aiurea și că facem dintr-o întâmplare izolată un caz de ofensă națională. Posibil, dar imaginea de ansamblu este alcătuită din amănunte. După cum melodia este compusă din note. Așa că în astfel de situații este indicat să asculți atent ambele părți. Și chiar o a treia, cazul colegului nostru Emil Hossu Longin, martor nemijlocit la eveniment în calitatea lui de (unic) jurnalist român acreditat la competiția din capitala Sloveniei. În interviul acordat lui Cătălin Țepelin, Emil susține că respectivii nu au cântat, ci doar au stat în fața galeriei care intona piesa cu pricina. Îi dau crezare, dar asta nu schimbă simbolistica momentului.

Sfânta cale de mijloc

Mai interesantă decât toate angoasele noastre este cred părerea căpitanului naționalei române, Daniel Trancă. Trancă, legitimat la Gheorgheni, a ales calea de mijloc. A rămas pe gheață, dar nu a participat la cântare.

Ce să fac? Să plec de pe gheață și să îmi bată obrazul la Miercurea Ciuc? (...) Nu ai cum să faci asta. Am stat, cum am stat și la imnul Sloveniei, al Lituaniei. Dacă un jucător ia o decizia să se ducă la vestiare fără să asiste la acest imn, să nu scoată casca, o să-i fie bătut obrazul când iese pe stradă.



- Daniel Trancă, căpitanul echipei naționale de hochei a României

Învestit cu onoarea de a fi căpitan al naționalei, Trancă nu vrea să îi fie bătut obrazul de concetățenii din Gheorgheni. Sfâșiat de dileme, hocheistul aduce în favoarea atitudinii lui faptul că a asistat și la intonarea imnurilor Lituaniei și Sloveniei. Ignorând că „imnul” secuilor nu este un imn și nu aparține unei țări afiliate la federația internațională. Totuși, elocventă opinia lui Trancă. Și sinceră. Și îngrijorătoare.

În rest, așteptăm pe mai departe textele bilingve ale lui Eduard Novak. Ciudat, omoloaga lui de la Paris, doamna Roxana Mărăcineanu, nu emite comunicate decât în limba franceză. Nu că ar fi uitat limba română, dimpotrivă. Dar nici în glumă acolo nu ar fi posibilă o astfel de fantezie.