Liga 1

Avertisment pentru Adrian Mutu: „Vom juca serios. Cu tot ce avem mai bun!”

Articol de Aurelian Botezatu  —  joi, 12 mai 2022

Deși Mioveniul și-a asigurat prezența și-n sezonul viitor în Liga 1, directorul sportiv Daniel Barbu susține că argeșenii n-o vor primi pe Rapid „cu flori”, luni, în duelul de pe stadionul „Orășenesc”. Rapid vrea să intre în barajul pentru Europa.

Învinsă în Giulești de FCU Craiova, Rapid trebuie să puncteze neapărat la Mioveni pentru a se număra printre protagoniste la barajul de Europa. În aparență, are o deplasare ușoară, în condițiile în care gazdele de luni și-au văzut sacii în căruță și vor fi și în 2022/2023 la startul Ligii 1. 

„Vrem să câștigăm cu Rapid, jucăm serios”

Cu toate astea, argeșenii n-au nici pe departe intenția de a-i aștepta pe bucureșteni „cu flori". Dimpotrivă. Directorul sportiv, Daniel Barbu, susține că „vom trata confruntarea cu Rapid ca pe orice altă partidă. Vrem s-o câștigăm. Nu se pune problema să lăsăm titulari pe margine, ca să le facem loc altora care au jucat mai puțin, n-avem suspendați sau accidentați. Vom juca serios. Cu tot ce avem mai bun!". 

Și crede că și jucătorii pe care antrenorul Alex Pelici îi va trimite pe teren vor fi cât se poate de motivați: „Gândiți-vă că mulți dintre ei vor să rămână și sezonul viitor la noi, trebuie să demonstreze că merită să-i păstrăm!". În 2020 și Mioveniul s-a aflat într-o situație cumva asemănătoare, până la un punct, cu a Rapidului: „Noi vizam atunci promovarea directă în Liga 1 și-a venit Petrolul, deja în vacanță, și ne-a bătut acasă în ultima etapă. Ploieștenii au jucat corect, totul s-a decis pe teren, și așa vom face și noi". 

Echipa argeșeană, condusă atunci de pe bancă de Claudiu Niculescu, a ratat în 2020 inclusiv promovarea la baraj: 0-2 și 1-1 în "dubla" cu Chindia Târgoviște.

Rapid e pe primul loc în clasamentul din play-out, cu 39 de puncte, la egalitate cu Sepsi, iar a treia clasată, FC Botoșani, are 38 de puncte. Sepsi se deplasează luni la Craiova, unde va juca împotriva lui FCU, iar Botoșaniul la Clinceni, unde o întâlnește pe deja retrogradata Academica.

Primele două clasate, la final, vor juca apoi una împotriva celeilalte pentru a desemna reprezentanta play-out-ului la barajul pentru Conference League cu a 3-a clasată în Liga 1. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.