International   •   Campionate   •   JUVENTUS

Legendarul Giorgio Chiellini și-a anunțat plecarea de la Juventus, după 17 ani: „Acesta va fi ultimul meu sezon”

Giorgio Chiellini/ foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 12 mai 2022

Giorgio Chiellini (37 de ani), legendarul fundaș italian, și-a anunțat plecarea de la Juventus Torino, după 17 ani petrecuți în tricoul „bianconero”.

După înfrângerea cu Inter din finala Cupei Italiei, 2-4, Chiellini a transmis că următorul meci de pe teren propriu, cu Lazio, de pe 16 mai, va fi ultimul în fața suporterilor „Bătrânei Doamne”.

Chiellini pleacă de la Juventus

„După cum știți deja, acesta va fi ultimul meu sezon în «bianconero». Pentru toți fanii care au fost mereu alături de mine, vă aștept luni seară pe stadion, acasă, pentru a vă bucura și a sărbători alături de mine toți acești ani de pasiune «bianconera». Vă iubesc pe toți”, a transmis Giorgio Chiellini pe Instagram.


Chiellini a sosit la Juventus în 2004, de la Livorno. În sezonul 2004-2005, fundașul central a fost împrumutat la Fiorentina, înainte să revină la „Bătrâna Doamnă”. Ulterior, Chiellini a fost unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Juventus, care a câștigat 9 titluri consecutive în Serie A, între 2012 și 2020.

CV-ul lui Chiellini la Juventus

  • 9 titluri în Serie A
  • 5 Cupe ale Italiei
  • 5 Supercupe ale Italiei
  • două finale de Champions League
  • 559 de meciuri
  • 39 de goluri

Chiellini, dorit în MLS


Potrivit The Athletic, fundașul italian este dorit de două echipe din MLS, campionatul nord-american: Los Angeles FC și Vancouver Whitecaps.

Potrivit sursei menționate, LAFC i-ar fi făcut deja o ofertă lui Chiellini, însă cei de la Vancouver ar avea un avantaj, întrucât sunt antrenați de un italian, Vanni Sartini.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.