Aflată în continuare într-o situație delicată din punct de vedere financiar, FC Barcelona este foarte aproape să semneze o înțelegere cu consorțiul condus de Fanatics și Investindustrial, ambele companii de marketing.
Potrivit presei spaniole, formația catalană este dispus să cedeze 49% din pachetul său de acțiuni pe ramura de branding & marketing a clubului, iar prețul este unul amețitor. Pentru această tranzacție, FC Barcelona urmează să încaseze nu mai puțin de 200 de milioane de euro de la consorțiul american.
Contract în valoare de 200 de milioane de euro pentru FC Barcelona
Conform Forbes, situația financiară de la Barca rămâne una delicată, datoriile fiind de 1,5 miliarde de dolari. Astfel, înțelegerea cu firmele de marketing ar aduce puțină liniște pentru gruparea de pe Camp Nou. În plus, noul contract nu va schimba puterea exercitată de șefii clubului. Cu 51% din acțiuni, Joan Laporta și ceilalți oameni din conducerea catalană vor avea primul cuvânt de spus, indiferent de acțiunea de marketing propusă.
Xavi, dezamăgit că a ratat transferul lui Haaland
Xavi a fost întrebat de jurnaliștii spanioli despre situația lui Haaland, care urmează să semneze cu Manchester City. Antrenorul catalan s-a arătat dezamăgit de faptul că Barcelona nu poate concura cu cele mai bogate cluburi pe piața transferurilor. „Este păcat, nu suntem capabili să concurăm cu ei, nu avem resursele necesare”, a spus Xavi, citat de Marca.
{{text}}