Ana Bogdan (29 ani, 95 WTA) a învins-o în două seturi pe poloneza Magdalena Frech (24 ani, 87 WTA), scor 6-2, 6-4, și s-a calificat în semifinalele turneului Challenger de la Paris.
Jucătoarea noastră are parte de un turneu de vis în capitala Franței, calificându-se în penultimul act fără să piardă vreun set.
Ana Bogdan, calificare fără emoții în semifinale la Paris
Considerată favorită înainte de meci, Ana a intrat mai hotărâtă pe teren și a făcut break-ul chiar în primul game al meciului. Adversara sa a revenit imediat pe tabelă, însă jocul avea, ulterior, să curgă doar în favoarea româncei. Cu alte două game-uri câștigate pe serviciul advers, Ana Bogdan a închis fără probleme primul set, scor 6-2, după 45 de minute de joc.
Actul secund a fost tot la discreția jucătoarea noastre. Desprinsă la un moment dat și la 5-1, Ana a cedat ușor inițiativa și Magdalena Frech a redus diferența la un singur game, însă poloneza s-a trezit prea târziu. Servind pentru câștigarea meciului la scorul de 5-4, tenismena născuta la Sinaia a pus capăt meciului, după 1 oră și 32 de minute de joc.
În semifinale, Ana Bogdan o va întâlni pe Beatriz Haddad Maia (25 ani, 52 WTA), jucătoare din Brazilia și favorită numărul 3 la câștigarea turneului.
4.838 de euro şi 57 de puncteîn ierarhia WTA va primi Ana Bogdan pentru calificarea în penultimul act la Paris
{{text}}