International   •   Campionate   •   ANGLIA

Ce pierdere! Salah a ieșit accidentat în finala Cupei Angliei, cu doar 14 zile înainte de ultimul act din Champions League

Mohamed Salah, tratat pe gazon // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 14 mai 2022

Scene îngrijorătoare pentru fanii lui Liverpool în prima repriză a finalei Cupei Angliei, contra celor de la Chelsea, scor 0-0 la pauză. Mohamed Salah (29 de ani) a acuzat probleme medicale, aparent musculare, și a ieșit de pe teren în minutul 33.

Liverpool și-a pierdut cel mai valoros jucător după doar o jumătate de oră de joc din finala Cupei Angliei.

În minutul 32, Mohamed Salah s-a așezat pe gazon, frecând partea superioară a piciorului drept. La mai puțin de două minute distanță, a fost înlocuit cu Diogo Jota.

Mohamed Salah, accidentat în finala Cupei Angliei


Problemele lui Salah sunt extrem de îngrijorătoare pentru fanii lui Liverpool, având în vedere că Mohamed & compania luptă pentru alte două trofee în acest final de sezon. „Cormoranii” păstrează în continuare șanse la titlu în Premier League și s-au calificat în finala Champions League, programată pe 28 mai. Acolo îi așteaptă Real Madrid.

Liverpool mai are de jucat 3 meciuri în acest sezon: vs. Southampton (deplasare, 17 mai) și Wolverhampton (acasă, 22 mai), ambele în Premier League, plus finala Champions League.

Salah a jucat 49 de meciuri în acest sezon, în care a înscris de 30 de ori și a oferit 16 pase decisive.

Mai multe știri din fotbalul internațional: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.