FC Voluntari - FCSB | Gabi Tamaș (38 de ani), stoperul ilfovenilor, s-a accidentat și a ieșit din meci după numai 5 minute! L-a urmat un alt fundaș central, Ulrich Meleke (22).
Deși pentru FC Voluntari urmează finala Cupei României (joi, 20:30, vs. Sepsi), Liviu Ciobotariu a ales să trimită astăzi în teren garnitura de bază!
Tamaș n-a prins decât 5 minute din FC Voluntari - FCSB
Astfel, Ciobi și-a asumat și riscul unor accidentări înainte de cel mai important joc al sezonului. Iar ghinionul i-a lovit rapid pe gazde.
În minutul 5, Tamaș i-a cerut voie arbitrului Feșnic să părăsească suprafața de joc. Reluările TV n-au reperat vreo lovitură încasată de veteranul Voluntariului, dar cert este că acesta ezita să pună în pământ piciorul stâng.
Locul lui Tamaș în centrul apărării a fost luat de Cosmin Achim.
S-a accidentat și Meleke
La mijlocul primului act, a acuzat probleme musculare, tot la piciorul stâng, și Ulrich Meleke. Deși a tras de el câteva acțiuni, fiind și bandajat, jucătorul ivorian n-a mai putut continua partida în cele din urmă și a fost înlocuit de Cristi Costin în minutul 32.
Eu aș fi menajat câțiva jucători (n.r. - în locul lui Ciobotariu). Dar, dacă vrei să ai o clasare foarte bună în campionat, e normal să te bazezi pe jucătorii importanți. Depinde ce vrei. Totuși, pot interveni și accidentări în seara asta, deci îți asumi niște riscuri
Ilie Dumitrescu, înainte de FC Voluntari - FCSB
{{text}}