Fotbal   •   Liga 1   •   FC Voluntari - FCSB 2-2

Golul care poate decide titlul a fost marcat din ofsaid! De ce reușita lui Tănase e regulamentară + explicații din legile jocului

FC Voluntari - FCSB 2-2 | Cristian Costin a egalat pe final, însă reușita jucătorului de la Voluntari trebuia anulată pentru ofsaid! Golul de 2-1 marcat de Florin Tănase este regulamentar.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 14 mai 2022

FC Voluntari - FCSB 2-2 | Cristian Costin a egalat pe final, însă reușita jucătorului de la Voluntari trebuia anulată pentru ofsaid! În schimb, golul de 2-1 marcat de Florin Tănase a fost regulamentar.

  • Dacă CFR Cluj va câștiga mâine meciul cu Universitatea Craiova (21:30), atunci ardelenii devin matematic campioni înainte de ultima rundă a play-off-ului!

FC Voluntari a egalat pe finalul reprizei secunde (minutul 88) cu ajutorul unei gafe de arbitraj. O degajare a portarului Mihai Popa a fost deviată pe spate de Olawale, iar mingea a ajuns la Costin - aflat într-un ofsaid nesemnalizat - care a stabilit scorul final, 2-2!

Horațiu Feșnic impecabil, Valentin Avram - pe care l-am apreciat mereu - le-a oferit o șansă nesperată celor de la CFR. Cu VAR rămânea 2-1

Mihai Stoica, manager FCSB


Golul lui Florin Tănase, regulamentar

Înainte, FCSB marcase pentru 2-1, prin Florin Tănase, tot in urma unei faze la limită, la care GSP a scris inițial că trebuia ridicat fanionul. 

Totul a pornit de la un corner executat scurt de FCSB. Radunovic a primit mingea în careu și a centrat la Edjouma. Francezul a reluat spre poartă, însă balonul a fost interceptat de Florin Tănase, care a pus latul decisiv din fața porții goale.

Tănase era cel mai apropiat jucător de portarul Mihai Popa, însă a fost scos din ofsaid de Tavares, mijlocașul Voluntariului aflat în spatele liniei porții. 


Explicația din regulament: „Un jucător apărător care părăseşte terenul de joc, fără permisiunea arbitrului, trebuie să fie considerat ca fiind pe propria linie de poartă sau de margine pentru orice situaţie ofsaid până la prima oprire a jocului sau până când echipa în apărare a trimis mingea catre linia mediana si aceasta este in afara suprafetei de pedeapsa”.

Așadar, decizia brigăzii de arbitri conduse de Horațiu Feșnic de a valida golul a fost una corectă.

Nu este ofsaid, există un jucător de la Voluntari care din inerție părăsește terenul de joc. Este considerat că face parte din joc, ca și cum ar fi pe linia porții. Deci, în momentul pasei, Tănase nu este în ofsaid. Este un gol valabil!

Constantin Zotta, la Orange Sport

Andrei Cordea, după egalul cu Voluntari: „Se spunea că se vor da la o parte. Nu a fost așa, nici Craiova nu va face asta”

Mai multe știri despre FC Voluntari - FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.