Andrei Cordea a vorbit după FC Voluntari – FCSB 2-2, despre lupta la titlu și meciul CFR Cluj – CS Universitatea Craiova.
- Dacă CFR Cluj va câștiga azi meciul cu Universitatea Craiova (21:30), atunci ardelenii devin matematic campioni înainte de ultima rundă a play-off-ului!
Mijlocașul roș-albaștrilor e sigur că trupa lui Laurențiu Reghecampf își va apăra corect șansele în meciul cu CFR Cluj, așa cum a făcut-o și FC Voluntari, și speră ca CFR Cluj să nu câștige în această seară, astfel încât titlul să se decidă în ultima etapă.
VIDEO Andrei Cordea, declarații după egalul cu Voluntari: „Se spunea că se vor da la o parte. Nu a fost așa, nici Craiova nu va face asta”
„Am ratat foarte multe ocazii, ne-am dorit victoria. Dar din păcate acea fază a decis meciul. Am văzut din teren că a fost ofsaid. Am strigat, dar degeaba. Din păcate, acea fază putea decide campionatul. Dacă ridica fanionul, ieșeam victorioși. Și meritam. Am muncit un an întreg și luăm un gol așa cum l-am luat. Nu meritam.
Suntem dezamăgiți, dar fanii ne-au zis că pentru ei suntem campioni. Suntem supărați, dar trebuie să ridicăm capul și să avem încredere în noi.
Eu am speranță. Se spunea că FC Voluntari se va da la o parte, că jucăm la noi acasă și se va da la o parte. Cu siguranță nici Craiova nu va face asta. Dumnezeu e alături de noi și cred că și duminică va fi. Sperăm ca cei de la Craiova să obțină punct sau puncte și să jucăm cu titlul pe masa la Buzău”, a spus Andrei Cordea la finalul partidei de pe Arena Națională.
Miza partidei și-a pus amprenta asupra evoluției echipei, dar asta este situația. N-am gestionat bine finalul acesta de meci, mai erau cinci minute, n-am reușit să închidem jocul, ne-am retras cam mult. Le-am atras atenția să nu-i lăsăm să joace pe minge lungă, așa cum s-a întâmplat la golul doi.
- Toni Petrea, antrenor FCSB
{{text}}