Liga 1

Răspunsul lui Mutu după criticile la adresa lui Săpunaru: „Sunt foarte exagerate, nu le băgăm în seamă”

Adrian Mutu/ foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 15 mai 2022

Adrian Mutu (43 de ani), antrenorul lui Rapid, a vorbit la conferința de presă premergătoare meciului cu CS Mioveni, din etapa #9 din play-out-ul Ligii 1, despre criticile la adresa lui Cristi Săpunaru, căpitanul echipei.

  • CS Mioveni - Rapid se joacă luni, de la ora 20:30. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Orange Sport 1, Prima Sport 1 și Digi Sport 1

Săpunaru a fost eliminat la înfrângerea din etapa trecută, scor 2-3 cu FCU Craiova 1948. Căpitanul bucureștenilor a făcut o criză de nervi la finalul partidei. L-a lovit în figură pe Paramatti, apoi a fost ținut cu greu de colegi, de adversari, de Adrian Mutu și de Ionuț Voicu.

Adrian Mutu: „Nu ne interesează”

„Am citit câteva reacții, nu pe toate. Sunt foarte exagerate, nu le băgăm în seamă. Noi suntem mulțumit de punctul în care am ajuns. Criticile la adresa căpitanului nu ne deranjează. Suntem puternici și ne vedem de drum”, a spus Mutu la conferința de presă.

Mutu a vorbit și despre partida cu Mioveni, insistând că meciul trebui tratat cu maximă seriozitate: „Trebuie să abordăm cu maximă seriozitate. E o echipă care nu are nimic de pierdut, va juca relaxat. Am mai întâlnit o echipă care nu avea nimic de pierdut, FCU. Nu sunt cu gândul la vacanță. Băieții s-au antrenat bine, sunt conștienți de ce reprezintă meciul acesta pentru noi. Suntem motivați, concentrați.

Sper ca băieții să aibă o reacție pozitivă. Trebuie să ne luăm revanșa în fața suporterilor. A fost o înfrângere greu de digerat. Nu îmi place să pierd, așa sunt eu, așa m-a născut. Trebuie să trecem și prin astfel de momente, dușuri reci. Am aceeași oftică indiferent de importanța meciului, nu îmi place să pierd. Și dacă joc o miuță în fața blocului, nu îmi place să pierd”.

Citește și alte știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.