Minaur Baia Mare a pierdut finala mică din EHF European League, a doua competiție intercluburi ca valoare în handbalul feminin, după Champions League. A fost 24-24 în timpul regulamentar cu Herning-Ikast, apoi s-a trecut la loviturile de departajare, unde danezele au avut nervii mai tari și s-au impus cu 5-4.
Învinsă sâmbătă în semifinalele EHF European League, 24-28 cu Viborg, Minaur Baia Mare a jucat astăzi finala mică a competiției, cu echipa daneză Herning-Ikast.
Un început excelent al băimărencelor, care au avut 3 goluri în față, 4-1, a fost urmat de o serie excelentă a danezelor, care au intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, 14-12.
Repriza secundă a fost mult mai echilibrată, cu niciuna dintre formații în avantaj mai mare de două goluri. Minaur a recuperat handicapul de două goluri și a încheiat cele 60 de minute de joc la egalitate, 24-24.
Minaur Baia Mare, învinsă de Herning-Ikast în finala mică din EHF European League
S-a trecut la loviturile de departajare, unde danezele au fost mai inspirate.
De la 7 metri au înscris Popa, Laslo, Fujita și Lavko pentru Minaur, iar Frey, Friis, Axner, Bakkerud și Hougaard pentru Herning-Ikast. Singura jucătoare care a ratat a fost Burlachenko.
1.688 de persoaneau asistat la meci. Arena Vibocold din Viborg, care a găzduit partida, are o capacitate de 2.863 de locuri
{{text}}