Liga 1

Consens în studio, după ideea lansată de jurnalistul GSP: „E un câștig pentru CFR Cluj, rivalele nu au jucători de calitatea lui!”

+35 Foto
Boateng a înscris golul de 1-0 cu CSU Craiova // foto: Raed Krishan - GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 16 mai 2022

Consens în studioul Orange Sport după o idee lansată de Dan Udrea, jurnalist GSP: „Boateng a fost un câștig pentru CFR Cluj”. Nana, mijlocaș defensiv, a înscris golul 1 în meciul dintre ardeleni și CSU Craiova, scor 2-1.

Ghanezul Nana Boateng (28 de ani), adus de CFR Cluj în toamna lui 2021 de la KuPS, echipa finlandeză pe care campioana României a înfruntat-o în play-off-ul Europa League din sezonul 2020/2021, a impresionat prin evoluțiile pe care le-a avut în tricoul echipei din Gruia.

Boateng, mijlocaș la închidere, a fost instrumental și în victoria CFR-ului de duminică seara, 2-1 cu Universitatea Craiova, care i-a făcut campioni pe „vișinii” pentru a 5-a oară consecutiv.

A înscris golul de 1-0 și a avut o prestație solidă per ansamblu, notată cu 7 în ediția Gazetei Sporturilor de astăzi.

Consens în studio: „Nana Boateng, un câștig pentru CFR Cluj”

După meci, Boateng a fost lăudat în studioul Orange Sport. Dan Udrea, jurnalist GSP și moderator al emisiunii Direct Sport Center, a fost cel care a lansat discuția.

„Mi s-a părut că Boateng a fost un câștig pentru CFR, pe un post unde echipele din România au probleme mari. Spre exemplu, rivalele nu au jucători de calitatea lui Boateng”, a precizat Udrea, completat scurt de fostul arbitru Constantin Zotta: „Un câștig mare. A venit într-un moment greu...”

Basarab Panduru a fost pe aceeași lungime de undă cu cei doi:

„A intrat bine. A fost omul care a recuperat mingi, a dat și gol acum. Ce salariu are? Ca să ne dăm seama câți bani trebuie să dai ca să aduci un jucător ca Boateng. Să ne uităm la Șut (n.r. - Adrian, de la FCSB), care are vreo 5.000 de euro pe lună, să vedem dacă-l putem pune lângă Boateng...”

Nana Boateng, jucător evaluat la 900.000 de euro pe Transfermarkt, a adunat 38 de meciuri și două goluri la CFR Cluj. Cea mai lungă perioadă a carierei a petrecut-o la echipa norvegiană Stromsgodset (2012-2016), care-l împrumutase de la Academia lui Manchester City.

>

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.